Ceaiurile Răsfătzikăi


Prepararea ceaiurilor – arta sau stiinta?

Ceaiul este o bautura foarte populara, consumata zilnic de multi dintre noi. Cu toate acestea, de multe ori termenul “cei” este folosit necorespuzator. Exista o diferenta clara intre ceai si infuziile diferitelor plante precum teiul sau musetelul. Ceaiul adevarat este doar acela facut din frunze de ceai, cele trei tipuri pe care le cunoastem cu totii: verde, negru si alb. Fiecare dintre acestea are reteta sa proprie dupa care trebuie consumat pentru a-si dezvalui adevarata savoare.

 In China, servirea ceaiului este o arta. Sa stii sa faci un ceai bun necesita cateva cunostinte pe care le veti afla in continuare.

Ceaiul alb

Ceaiul alb este facut din mugurii frunzelor de ceai si este un ceai fresh, matasos si  usor.  La vremea cand a fost descoperit in China, era un privilegiu rezervat doar imparatului si curtenilor sai. Era un ceai exclusivist, rar si foarte scump. Acest lucru s-a intamplat pana in secolul XIX, cand anumite specii de tufisuri de ceai au fost cultivate pentru a produce diverse tipuri de ceai alb.

Ceaiul alb este cel mai delicat dintre toate tipurile de ceai si cel mai putin procesat. Pentru a-i mentine calitatea, producatorii trebuie sa se asigure ca acea concentratie puternica de antioxidanti din muguri si frunze nu se diminueaza si gustul delicat al ceaiului nu se pierde. Iar noi, cei care il bem, trebuie sa avem grija sa-l depozitam intr-un loc intunecos, uscat si racoros.

Cum se bea ceaiul alb? Este bine sa tineti minte ca exista doua lucruri care pot strica o ceasca de ceai alb: apa prea fierbinte si apa dura. Nu trebuie sa folositi apa cu concentratie mare de minerale, pentru ca acestea pot strica gustul ceaiului si ii pot distruge antioxidantii. Folositi apa proaspata intotdeauna pentru ca gustul subtil al ceaiului poate fi alterat de orice impuritate prezenta in apa.

Apa trebuie fiarta si lasata la racit, pana ajunge la aproximativ 80 de grade Celsius. Daca este prea fierbinte, apa va distruge antioxidantii din ceai, iar acesta va deveni astringent si-si va pierde principalele calitati. Ceaiul alb are cel mai bun gust baut simplu, fara lapte sau frisca.

Ceaiul negru

Poate cel mai popular dintre ceaiuri, ceaiul negru a fost timp de multi ani singurul ceai cunoscut in Vest. Acest lucru s-a intamplat din cauza faptului ca in acele timpuri, ceaiul era transportat de corabii, iar ceaiul verde sau alb si-ar fi pierdut aroma in timpul transportului. Ceaiul negru in schimb isi putea mentine gustul ani de zile. Ceaiul negru este facut din aceeasi planta ca si ceaiul alb, dar frunzele sunt lasate mai mult timp sa se maturizeze pe planta. Apoi frunzele sunt lasate sa se oxideze complet, proces care le face sa-si schimbe culoarea din verde in maro inchis si negru, de aici si numele de ceai negru. Calitatea ceaiului este determinata de neivelul sau de oxidare. Ceaiul negru are un gust puternic, amarui. Contine mai putini antioxidanti decat ceaiul alb din cauza procesului de fermentatie la care este supus, dar are cea mai puternica concentratie de cofeina dintre toate ceaiurile, cam de trei ori mai mult decat ceaiul alb.

Spre deosebire de ceaiul alb, cel negru se prepara cu apa fiarta. Puteti folosi frunzele de ceai negru pentru mai multe cani de ceai, gustul va deveni mai subtil si concentratia de cofeina va scadea. Se bea de obicei cu zahar, lapte sau frisca.

Ceaiul verde

Acest tip de ceai este renumit pentru concentratia sa mare de antioxidanti. Veti fi surprinsi insa sa aflati ca ceaiul alb contine mai multi antioxidanti decat cel verde, datorita faptului ca este facut din frunze foarte tinere de ceai. Ceaiul alb nu este fermentat deloc si de aceea contine de trei ori mai multi antioxidanti de cat cel verde care este partial fermentat.

Pentru a face un ceai verde bun, folosirea apei de calitate este esentiala. Si temperature apei este un factor la fel de important. Apa prea fierbinte ii va da un gust amarui. Apa trebuie sa aiba in jur de 75 de grade Celsius. Frunzele de ceai verde sau pliculetele sa fie trebuie lasate cam doua minute in apa. Altfel gurtul va capata o nota amaruie. Nu folositi apa nefiltrata, de la robinet, cand preparati acest ceai. Acesta contine clor si ii va afecta gustul.

Pleonasm: românul prost crescut.

Nu are rost să scriu din nou despre cât de prost crescut este românul şi cum o simplă discuţie cu un conaţional îşi poate strica ziua. De ce? Simplu: te vei trezi jignit si tratat cu nesimţire, chiar dacă intenţiile tale au fost onorabile sau poate doar din simplul motiv că ai solicitat o explicaţie. Explicaţie pe care grobianul consideră că ţi-o poate da sau nu în funcţie de starea lui de spirit, adică dacă are sau nu chef şi are grijă să îşi transmită că nu meriţi nici măcar scuipatul său de om superior.

Problema este în mintea lui cea bolnavă pentru că sunt convinsă, deşi nu am dovezi, că majoritatea românilor suferă de boli psihice. Şi astea sunt determinate atât de alimentaţie – multă, proastă şi ieftină, cât şi de gradul de educaţie.

Nu mă mai ostenesc să caut pasionaţi de ceai. Am văzut cum unii mă privesc cu milă când vorbesc despre ceaiuri, ei asociind, în mintea lor plină de jeg şi toxine, ceaiul cu băutura săracului. Păi, dacă este aşa, să îi văd eu pe ăia care râgâie de la Cola dacă au bani de ceai, în adevăratul sens al cuvântului. Păi, nu au, dar nici nu se gândesc că ar putea să cumpere câteva frunzuliţe la preţuri foarte mari.

Pentru că, da, românul bea ceai – în cel mai fericit caz – atunci când se îmbolnăveşte. Deşi, de multe ori, preferă o ţuică sau un vin, pe motiv că alea te fac bine.

Oriunde întorci capul, în ţara asta de 2 bani, dai numai de proşti, nesimţiţi şi hoţi. Oameni fără o minimă cultură, animale în adevăratul sens al cuvântului.

Aşa că voi, amatori de bere, spirtoase şi sucuri acidulate – preferabil de la European Drinks, firma care vă terciuieşte neuronul – sper să muriţi în chinuri!!!!

Acesta este un mesaj al unei campanii, pornite de mine acum, de detoxifiere a societăţii. 

Hai să savurăm împreună!

Cu toate că nu mi-am propus să fac prezentărio de ceaiuri pe această pagină, iată că nu mă pot abţine şi vă aduc în atenţie o minunată băutură. Este vorba despre Ceaiul de Toamnă de la Fares, un produs românesc, foarte bun.

Acordă-ţi un moment de relaxare şi bucură-te pe deplin de culorile şi parfumul acestui anotimp în compania unei ceşti cu Ceai de Toamnă„, ne spun chiar producătorii.

Este un ceai bun, foarte aromat, poate fi consumat la orice oră, chiar şi neîndulcit. De fapt, aromele se simt mult mai bine dacă nu veţi adăuga miere sau zahăr.

Ceaiul şi Sănătatea

Începând cu sec al XVIIlea, efectele benefice ale ceaiului au atras atenţia medicilor europeni. În anul 1641, medicul olandez Nikolas Direks a afirmat în opera sa ”Obsevationes Medicae” faptul că nici o altă plantă nu are atâtea virtuţi ca şi ceaiul iar “obiceiul de a bea ceai ajută la prevenirea multor feluri de maladii şi asigură longevitatea”. În anul 1678, un alt medic olandez, Cornelis Bontekoe, a publicat un tratat despre ” excelenta băutură de ceai” în care regăsim, tradus din chineză, lista cu proprietăţile sale benfice:

Purifică sângele

Alungă visele urâte

Eliberează creierul de gânduri negative

Vindecă durerile de cap

Vindecă constipaţia

Protejează ficatul

Este un bun remediu împotriva oricărei boli de vezică

Ajută la ameliorarea vederii

Excelent remediu împotriva răcelii

Calmează durerile de splină

Alungă somnul prea lung şi de prisos

Alungă prostia

Este creator de energie

Este creator de curaj

Îndepartează frica

Stimulează spiritul

Stimulează inteligenţa

Stinge setea

Stimulează energia sexuală

Ştiaţi că ceaiul:

1. Are un efet diuretic care facilitează eliminarea toxinelor şi acţionează positiv asupra secreţiilor gastrice?

2. Combate îmbătrânirea, conţine flavonoide, nişte oxidante de patru ori mai puternice decât vitamina C?

3. Încetineşte îmbătrânirea celulelor provocată de soare, poluare şi stres?

4. Conţine o enzimă esenţială care permite frânarea cancerului urinar şi digestiv sau formarea anumitor tumori?

5. Calmează durerile de cap şi facilitează respiraţia, fiind un puternic stimulator al organismului?

6. Favorizează circulaţia sângelui şi activează inima şi sistemul cardio-vascular?

7. Înfrumuseţează dinţii prin conţinutul său bogat in flour ce fortifică smalţul dentar şi previne formarea cariilor?

Sursa: http://www.ceainarie.ro

Cele mai bune ceaiuri anti-stres

Recunosti foarte bine semnele stresului – gura uscata, puls accelerat, muschi incordati. Nimic placut in asta. Iar cercetarile arata ca 75% dintre noi ne confruntam cu stresul macar o data la doua saptamani.

Bineinteles ca stim ca miscarea ajuta, la fel si meditatia sau yoga. Insa la fel de benefic si, poate, mai la indemana, este un alt remediu ce linisteste nervii, respectiv ceaiul din plante.

De departe cel mai indicat este, conform ThirdAge, cel de musetel. Folosit de vechii egipteni, dar si de grecii din antichitate, care il considerau sacru, el are proprietati sedative, relaxante si antidepresive. Alunga insomnia si potoleste indigestia, gratie uleiurilor esentiale volatile si flavonoidelor, eficiente si in tratarea gastritelor, flatulentei si sindromului colonului iritabil.

Ceaiul de menta calmeaza atat din punct de vedere psihic, cat si fizic, ameliorand durerile de cap. Este folosit si in caz de greata, depresie si anxietate, avand capacitatea de a imbunatati starea de spririt si de a ameliora oboseala mintala.

Ceaiul verde este un relaxant natural, datorita teaninei. Insa contine si cafeina, iar daca cel care il consuma nu este obisnuit, poate sta treaz intreaga noapte.

Ceai din floarea pasiunii Unul dintre cele mai populare ceaiuri in Europa, acesta are proprietatea de a te scapa de insomnie, depresie si anxietate.

Valeriana este folosita de generatii, fiind eficienta in calmarea nervilor. Desi este nevoie de o perioada de timp de acomodare cu mirosul specific, merita. Daca nu reusesti sa te obisnuiesti cu mirosul, ia-o sub forma de pilula, de la plafar.

Vorbeste insa cu un specialist inainte de a recurge la aceste ceaiuri, mai ales daca iei medicamente, pentru ca unele interactiuni pot fi periculoase.

Ceaiul în culturile lumii

Ceaiul este o băutură importantă in cadrul multor culturi ale lumii, fiind servit deseori cu ocazia unor evenimente sociale.

China

Astăzi, locuri unde se consumă ceai se pot găsi în majoritatea cartierelor și localităților chinezești. Casele de ceai chinezești oferă zeci de varietăți și combinații de ceaiuri calde și reci. Deasemenea, servesc alte mâncăruri care se consumă cu ceaiul. Timpul când se consumă cel mai mult ceaiul este după masa, înainte de apunerea soarelui, când casele de ceaiuri devin pline cu studenți și muncitori. China este patria ceaiului, având o istorie de 4-5 mii de ani de cultivare a acestei plante. În 2003 suprafața plantată cu arbuști de ceai s-a extins la 1.200.000 de hectare și, care a produs peste 700.000 de tone de ceai, realizând o valoare de 34 de miliarde de yuani, circa 4 miliarde de dolari americani. În orașele chineze se pot găsi peste tot magazine de ceai și ceainării. Renumitele sunt acelea din orașele Hangzhou, Chengdu, Guangzhou, Chaozhou. Mulți oameni, atât vârstnici cât și tineri au obiceiul de a se duce împreună cu prietenii la ceainărie. Este o plăcere deosebită să mergi împreună cu prietenii la o ceainărie.

Japonia

Ceaiul verde japonez este bogat în vitamina C și prezintă un modest conținut de teină.

Ceaiul verde (cha (茶?) este una din băuturile cele mai îndrăgite de japonezi. Îl beau fără zahăr sau lapte.

În Japonia se vorbește despre existența unui ceai in pulbere, asemanător cu matcha, încă din anul 730. Cert este că în anul 1193, călugărul Eisai a plantat semințe de ceai pe care le adusese din China. Timp de ca. 500 de ani a fost folosit doar în formă de pulvere (matcha). Prelucrea ceaiului sencha a fost inventată de abia în secolul al XVI-lea. Ceremonia ceaiului a fost perfecționată de Sen no Rikyu la sfârșitul secolului al XVI-lea, iar înainte de era Edo (1600-1868), consumul de ceai era limitat clasei conducătoare. Metoda de prelucrare a ceaiului gyokuro a fost inventată în secolul al XIX-lea. Doar odată cu introducerea metodeleor de producție în masă, ceaiul a devenit băutură îndrăgită de către majoritatea populației.

Cam jumătate din ceaiul produs în Japonia este din prefectura Shizuoka, dar în ultimii ani a crescut și producția ceaiului produs în regiunea Kyūshū. La fel, în regiunea Uji, nu departe de Kyoto, sunt prezente plantații de ceai numeroase.

Tipurile depind de metoda de cultivare și de modul de prelucrare a frunzelor.
Sencha: constituie 80% din toate frunzele de ceai prelucrate în Japonia; se obține prin sterilizarea frunzelor cu aburi pentru a opri fermentarea (oxidarea). Astfel frunzele nu își schimbă culoarea. Frunzele prelucrate se fac sul pentru a elimina umiditatea și enzimele, și apoi uscate cu jet de aer cald, obținându-se mici bucăți de culoare verde închis, care arată ca niște ace, gata pentru împachetat. Ceaiul se face cu apă fiebinte (dar nu care clocotește). Este transparent.
Gyokuro: este ceaiul de cea mai înaltă calitate din Japonia. Este obținut din frunzele cele mai moi de pe plantație, care este protejată de un fel de jaluzele de bambus. Prelucrarea este la fel ca cea pentru sencha.
Matcha: este forma pulverizată a ceaiului verde, folosit mai ales la ceremonia ceaiului. Nu se prepară prin opărire, ci se adaugă apă fierbinte în ceașca cu matcha, iar apoi se bate cu un bătător special din bambus. Nu este transparent, ci are o culoare verde închis.
Bancha: este un ceai de calitate inferioară. Se obține din frunze mai puțin proaspete care au început să devină sfărâmicioase. Are culoare transparentă (maro deschis spre galben).
Hōjicha: se obține din frunze sencha și bancha care se încălzesc până când devin maro. Are culoare transparentă (maro roșiatic), iar gustul este puțin prăjit.

Regatul Unit

Ceaiul a ajuns în Anglia în 1652, fiind consumat la început de nobili datorită prețurilor ridicate. Elizabeth I a înființat John Company, o companie care avea monopol asupra comerțului cu Asia și dreptul de a cuceri teritorii și de a guverna, de a bate moneda, de a purta războaie atunci când ea considera necesar. Acesta a fost cel mai mare monopol din istoria omenirii. El a tinut pretul ceaiului nejustificat de mare, ceea ce a creat in timp multe probleme imperiului britanic. Pentru ceaiul luat de la chinezi, englezii ofereau opiu, pe care îl plantau în coloniile din India.

Hong Kong

Ceaiul este o băutură importantă în Hong Kong deoarece cultura sa gastronomică a fost influențată și de China și de Regatul Unit, ambele țări unde ceaiul este băut frecvent. Ceaiul din Hong Kong se bea cu lapte, ca în Regatul Unit, și este vândut în timpurile moderne la majoritatea supermarketurilor, autoservirilor și restaurantelor tip fast food. Există și ceaiuri tradiționale chinezești, încluzând ceaiul verde și ceaiul de crizanteme

Iran 

Ceaiul a ajuns în Persia (astăzi Iran) din India, și în scurt timp a devenit băutura națională. Nordul Iranului este o zonă importantă pentru cultivarea plantei de ceai. În această zonă, milioane de persoane lucrează în cultivarea ceaiului. Iranienii au una dintre cele mai mari consumații medii de ceai din lume, și aproape fiecare stradă are o casă de ceai, sau châikhâne. Aceste case sunt locuri importante sociale și în ziua de astăzi. Iranienii beau tradițional ceaiului fără nici un alt ingredient, deși există un obicei unic care nu se găsește nici unde în lume: se plasează un cub de zahăr în gură înainte de a se bea ceaiul pentru a „îndulci” gustul.

Irlanda 

Irlanda este țara cu cel mai mare consum de ceai pe cap de locuitor, fiecare irlandez având o medie de patru pahare pe zi. Ceaiul se bea frecvent în loc de cafea. Obiceiurile și stilurile de ceai sunt similare cu cele din Regatul Unit.

India 

Este printre cei mai mari producători de ceai din lume, și băutură este populară în multe state din țară ca băutură de mic dejun și cină. Este servit în general cu lapte și zahăr și de multe ori cu alte ierburi care dau o aromă plăcută. Majoritatea ceaiului consumat în India este ceai negru, și frunzele de ceai sunt fierte în apă, laptele fiind adăugat la sfârșit. Este un obicei cultural să li-se ofere la oaspeții într-o casă o ceașcă de ceai.

Rusia 

In Rusia ceaiul este bautura non-alcoolica cea mai consumata. In aceste conditii in cultura rusa si-a facut aparitia samovarul, un recipient menit sa pastreze bautura calda si care de-a lungul timpului a devenit tot mai elaborat.

Initial ceaiul a fost o bautura consumata in cadrul intalnirilor de mare importanta, rezervate elitei rusesti.

Modul de servire a ceaiului este unul specific in Rusia, deosebindu-se de modul de servire din alte culturi.

Initial la servirea ceaiului rusesc se prepara un ceai foarte puternic intr-un vas si se alaturau alte vase mai mici cu apa fiebinte pentru ca fiecare sa-si poata prepara ceaiul in functie de propriile gusturi. Astfel puteai modifica taria si aroma ceaiului.

In timp samovarul a evoluat atat ca tehnica, forma, dar si ca decoratiuni.

Rusia a incheiat chiar si un acord cu China, sortimentele de ceai devenind variate si accesibile pentru intreaga populatie. Ceaiul a putut fi savurat in timp de catre oricine, nu doar de cei mai importanti oameni ai tarii.

Despre samovar

In legatura cu crearea samovarului exista multe dispute. Unii sustin ca provine din Rusia, altii spun ca a fost creat in China. Indiferent care ar fi adevarul cert este ca a fost incorporat in cultura rusa.

Primele samovare dateaza de la sfarsitul secolului XVIII si erau fabricate din metal in orasul Tula situat in sudul Rusiei. Metalul putea fi incalzit usor cu ajutorul carbunilor.

La mijlocul secolului XIX patru forme de samovar devenisera traditionale: cilindru, butoi, sfera si urna.

Samovarul este cel mai cunoscut simbol privind servirea ceaiului in Rusia si expresia ruseasca a lua loc langa samovar inseamna sa vorbim cat bem ceaiul.

Sri Lanka 

Ceaiul în Sri Lanka este servit în stil englezesc, cu lapte și zahăr, deși laptele este întotdeauna încălzit înainte. Băutul ceaiului este o parte importantă a culturii Sri Lankane

Turcia 

In timp ce indienii si chinezii pretind ca au fost primii care au descoperit si au folosit ceaiul, acum cateva mii de ani, turcii sunt aceia care si-au dezvoltat o maniera proprie de a pregati si a consuma ceaiul negru. A bea ceai a devenit un adevarat mod de viata in Turcia si face parte din cultura turceasca. Indiferent unde veti merge in Turcia, veti fi invitati la o cafea sau un ceai, ca semn al prieteniei si al ospitalitatii, oriunde si oricand, in timpul mesei si intre mese.

Productia de ceai in Turcia a inceput in anii timpurii ai Republicii, de-a lungul coastei Marii Negre. Numeroase plantatii de ceai sunt centrate in jurul orasului Rize, atingand suprafete de 30 km in anumite regiuni.

Ceaiul turcesc este prea concentrat pentru a fi servit in cani de ceai obisnuite; de aceea, va este intotdeauna oferit in pahare de sticla mai inalte, de forma unei lalele. Atentie: acestea trebuie tinute intotdeauna de toarta, altfel riscati sa va ardeti buricele degetelor, caci ceaiul este servit intotdeauna la temperatura la care fierbe. Puteti adauga zahar, insa nu si lapte. Puteti alege sa fie mai slab sau mai puternic, depinzand de gusturile dumneavoastra, caci ceaiul turcesc este preparat prin adaugarea prafului de ceai in pahar si apoi a apei fierbinti, pana la obtinerea gustului dorit. Adevaratii bautori de ceai merg de obicei la o coffee&tea house, unde pot servi ceaiul cu un samovar, astfel incat isi pot umple paharele dupa cum doresc.

Cu cativa ani in urma, ceaiul de mere (Elma cayi in turca) a fost introdus pe piata locala, in special pentru turisti. Acesta nu prea are nimic de-a face cu traditionalul ceai turcesc negru, el este dulce, fara cafeina si cu o aroma fina de mar. Lista ingredientelor traditionale nu mentioneaza insa marul, ci numai zahar, acid citric, esenta de ceai si vitamina C.

Voi reveni cu alte amanunte.

Ceaiul – licoarea zilelor de toamnă

Cu toate că, din punct de vedere calendaristic, mai sunt două zile până la venirea toamnei, eu simt că acest anotimp îşi face deja încălzirea. Dimineţile sunt mai răcoroase, seara vine mai repede, iar în aer pluteşte un miros nou, de frunze care se usucă, de roade care se coc şi de copii care suspină după vacanţa de vară.

Dar să nu lăsăm nostalgia zilelor toride să ne umbrească viaţa. Fiecare anotimp este frumos în felul său şi aduce cu sine o serie de beneficii organismului. Aceasta, evident, cu condiţia să ştim să luăm de la natură ceea ce este bun.

Deocamdată, vă propun nişte ceaiuri pentru anotimpul toamna. Aceste licori, savurate singuri sau în compania celor dragi, vă vor aduce buna dispoziţie. Nu este vorba de cine ştie ce licori magice, scumpe şi greu de găsit. Veţi vedea că fericirea este mai aproape şi mai la îndemâna noastră decât s-ar putea crede în mod obişnuit.

Ceaiul de măceşe constituie o armă în combaterea şi prevenirea răcelilor tocmai prin conţinutul său în vitamina C naturală, care întăreşte imunitatea organismului. Datorită vitaminei P, preparatele din măceşe menţin permeabilitatea şi fragilitatea vaselor capilare, normalizând circulaţia sângelui. Măceşele mai conţin zaharuri, acid citric şi malic, pectine, tanin utilizându-se ca tonice şi vitaminizante.

Arnica stimulează imunitatea
Arnica este una dintre plantele cele mai preţioase, având proprietăţi imunostimulente generale foarte puternice. Stimulează în special imunitatea nespecifică la nivelul gâtului şi al căilor respiratorii superioare, în adminstrare internă. Extern, îmbunătăţeşte circulaţia, încălzeşte extremităţile şi creează o stare de confort fizic.

Ceaiuri relaxante
Muşeţelul este una dintre cele mai cunoscute şi, în acelaşi timp, cele mai eficiente plante utilizate pentru relaxarea organismului şi a minţii.

Levănţica are ca principală intrebuinţare calmarea sistemului nervos. Aroma plantei are proprietăţi calmante. Este folosită pentru tratarea durerilor de cap, anxietate, depresie, stres emoţional şi tensiune nervoasă.

Ceaiul de iasomie poate fi un adjuvant in perioadele de stres crescut sau chiar in perioadele de surmenaj fizic sau psihic. Ceaiul de iasomie are proprietăţi de calmare şi regenerare a energiei fizice, deoarece reglează presiunea sângelui.

Ceaiuri revitalizante
Ceaiul verde este unul dintre cele mai puternice ceaiuri cu efect revitalizant. Energizează organismul şi revigorează mintea pentru un timp îndelungat, favorizând starea de armonie.
Ginsengul, denumit şi rădăcina vieţii, este folosit pentru efectele de revitalizare mentală şi fizică.
Aceste efecte anti-oboseală ajută la refacerea energiei şi la îmbunătăţirea stării de spirit. Ginsengul combate pe toate planurile lipsa de vitalitate şi conferă un plus de energie.

Evident, acestea sunt doar câteva exemple de ceaiuri care vă ajută să luptaţi împotriva stresului, răcelilor şi oboselii. Există numeroase sortimente de ceaiuri care aduc zâmbetul pe buze şi bucuria în suflet. Unul dintre acestea este ceaiul negru. Dar despre el şi despre ceaiurile de fructe, care vă vor duce cu gândul la joacă, puritate şi copilărie, voi vorbi pe larg într-o postare viitoare, când voi ataşa şi câteva imagini.

Şcoala Urasenke

Popularitatea ceaiului este un fenomen global, dar nicăieri în lume ceremonia ceaiului nu contribuie atât de mult la mediul cultural ca în Japonia. Aici, modul de a prepara ceaiul şi de a-l bea a căpătat semnificaţii estetice şi s-a dezvoltat într-o împlinire artistică distinctă.

În Japonia, când cineva este invitat la o ceremonie a ceaiului, poate să anticipeze că se va afla într-o cameră specială, mică, şi se va bucura de compania altor persoane într-o izolare totală de lumea şi preocupările de zi cu zi. Gazda va fi pregătit camera înainte, făcând curăţenie, atârnând o pictură, pregătind un foc pentru a încălzi apa de ceai, precum şi pentru prepararea unei mese uşoare, totul cu scopul de a face ca întâlnirea să fie cât mai plăcută. Această ceremonie este doar manifestarea exterioară a unei sensibilităţi interioare distincte pe care cineva şi-o poate însuşi prin studierea şi prin disciplina Chado, Calea Ceaiului. Deşi Chado este un termen recent, disciplina pregătirii şi servitului ceaiului îşi are originea în secolul al XVI-lea. Pudra verde de ceai care este servită astăzi la ceremoniile ceaiului provine din cea pe care preoţii Zen au adus-o, în secolul al XVI -lea, din China, de unde se reîntorceau de la studiu. Pe atunci, ei foloseau ceaiul ca stimulent de putere medie pentru a se concentra în timpul studiului şi al meditaţiei, precum şi ca plantă medicinală.

De la acest modest început, maeştrii ceaiului devotaţi Chado au dezvoltat o estetică elaborată care a impregnat cultura japoneză. În plus, a existat şi un maestru al ceaiului care, pe parcursul existenţei sale, a făcut din această estetică un mod de viaţă şi a instituit Chado ca o modalitate de convertire a vieţii însăşi într-o lucrare de artă. Acest maestru al ceremoniei ceaiului a fost Sen Rikyu (1522-1591).

Idealurile estetice ale lui Sen Rikyu, personalitate de frunte a artelor, precum şi a vieţii politice din timpul său, ţin de esenţa artelor şi meşteşugurilor artizanale din Japonia şi se află la temelia celor mai bune comportamente sociale şi gusturi estetice japoneze. Sen Rikyu a sintetizat principiile de bază ale Chado cu următoarele 4 caracteristici: Wa, Kei, Sei şi JakuWa înseamnă armonie, armonia dintre oameni, dintre oameni şi natură, dintre ustensilele de ceremonia ceaiului şi maniera în care ele sunt folosite. Kei înseamnă respect. Respectul este pentru toate obiectele şi el constituie o manifestare a sentimentelor sincere de mulţumire pentru faptul că ele există. Sei înseamnă puritate, ceea ce implică atât puritatea sufletească, cât şi curăţenia fizică. Ultima caracteristică, Jaku înseamnă linişte, precum şi pacea minţii care se obţine odată cu împlinirea celorlalte trei caracteristici.

Călugării Zen care au adus ceaiul în Japonia au pus şi temeliile spirituale ale Chado. Bazate pe o căutare intuitivă a esenţei realităţii, preceptele Budismului Zen le-au oferit călugărilor Zen mari posibilităţi de dezvoltare a esteticii ceremoniei ceaiului care a inclus nu numai procedurile de preparare şi de servire a ceaiului, ci şi pe cele de prelucrare a instrumentelor de ceremonie, de cunoaştere şi de evaluare a calităţilor artistice, ale designului şi construcţiei camerei de ceremonie, ale arhitecturii şi grădinilor, literaturii ş.a.m.d.

Au trecut mai mult de patru secole de când Sen Rikyu a trăit la Kyoto, dar oraşul încă este mândru de moştenirea lăsată de el. Astăzi, la numai 15 minute de mers pe jos de la Palatul Imperial se află domeniile a două dintre ramurile familiei Sen. Unul dintre ele este reşedinţa lui Sen Soshitsu, al XV-lea descendent al lui Sen Rikyu şi actualul mare maestru al Urasenke de ceremonia ceaiului.

Casa propriu-zisă a Urasenke este compusă din diferite camere de ceremonia ceaiului, aproape toate fiind desemnate de către guvernul japonez drept Proprietăţi Culturale Importante. Una dintre ele, numită „KONNICHIAN”, a fost construită de Sen Sotan, nepotul lui Sen Rikyu, şi a devenit simbolul Tradiţiei Urasenke a Chado. „Yuin”, „Mushikiken” şi „Totsutotsusai” sunt denumirile altor camere de ceremonie din casa Urasenke, unde spiritul lui Sen Rikyu continuă să trăiască.

Peste drum de poarta principală a Urasenke se află Chado Kaikan unde au loc majoritatea lecţiilor de ceremonia ceaiului şi unde tineri şi persoane mai în vârstă vin din toată lumea să se instruiască în Chado. Puţin mai departe, spre vest, se ridică o clădire de 6 etaje care adăposteşte o sală de expoziţii, un auditorium, o bibliotecă cu diferite facilităţi pentru cercetări, o sală de meditaţie şi birourile Fundaţiei Urasenke. La nord de ea se află o clădire înaltă de 3 etaje care are săli de clasă, de ceremonia ceaiului, bucătărie, birouri şi o sală mare penrru cursanţii Urasenke. 

Acum, când facilităţile moderne şi automatizarea preiau majoritatea eforturilor fizice ale omului, timpul şi energia necesare pentru pregătirea şi servirea ceaiului par să nu mai fie necesare. Dar un bol de ceai, atunci când este servit în conformitate cu principiile Chado, constituie un ritual elaborat pentru a răspunde necesităţilor spirituale, de pace sufletească ale omului. Este un ritual al simplităţii şi economiei de mijloace în cadrul căruia orice fiinţă umană îşi poate găsi „liniştea sufletească într-un bol de ceai”.

Sursa: http://www.csrj.ro

Hai să nu mai fim primitivi! Reuşim?

Cred că aş reunoaşte un român dintr-o sută de indivizi. Pentru că românul, indiferent de hainele pe care le poartă sau de mediul în care ajunge, se diferenţiază de alte exemplare ale speciei umane fundamental. Despre ce este vorba? Păi, în primulk rând, românul este snob. Nu rafinat, nu cizelat, ci snob. Împrumută nişte aparenţe de la alţii – şi asta în cel mai fericit caz – şi apoi le prezintă restului lumii ca fiind ale sale. Gestul în sine nu ar deranja prea mult dacăp ar fi făcut conştient şi cu răspundere, însă prostia, o altă caracteristică a naţiei acestea, face ca omul să dea şi în gropi. Poate de aceea ţara asta nu are drumuri netede, ci gropi legate între ele prin bucăţi de asfalt… Dar asta este o cu totul altă poveste…

Românul este, de fapt, un primitiv. El respinge încă din start orice idee care l-ar putea scoate din peşteră. Pentru român, criza a însemnat – şi reprezintă în continuare – un mod de a face economii, renunţând la săpun şi produse de igienă. Fiindcă, nu-i aşa, ce atâtea fiţe ca spălatul? Că doar strămăşii noşztri nu se mai îngrijeau atât şi trăiau bine merci.

Un alt aspect al omului cu ghioaga român îl constituie repulsia sa faţă de ceai. Pentru primitiv, consumul de ceai se face DOAR în situaţii LIMITĂ, la recomandarea medicului, adică în caz de boală. Care boală este consecinţa nespălării şi a unui stil de viaţă dezordonat.

Am văzut în România multe bloguri despre ceai. Slăbutze. Şi asta pentru că acolo fetele respective prezentau diverse sortimente de ceai – gust, culoare, compoziţie, preţ, fără să spună că această băutură este nu doar pentru maţ, ci şi pentru sufletz. Dar, adevărul este că nu poţi avea aşteptări de la un ceai ce costă puţin peste un leu.

Aşa că, până la a vorbi despre arta alegerii, preparării şi savurării ceaiului mai trebuie să treacă ani lumină. Până atunci, eu voi încerca să aduc puţină spirituaşitate aici. Ceaiul şi-l alege fiecare, în funcţie de preferinţe. Recomand, totuşi,  să folosiţi ceaiuri din import, de foarte bună calitate şi să alungaţi, pentru câteva clipe, gândurile rele. Să va detaşaţi, pe cât posibil, de orice sursă de zgomot şi să vă faceţi ordine în gânduri.

Câteva lămuriri… necesare

Ştiu că până acum mi-am obişnuit cititorii cu un anumit stil. Ei bine, în această pagină dedicată ceaiului, veţi observa ceva cu totul nou: bucurie, pace, relaxare, naivitate… Ingrediente necesare detaşării de banal şi cotidian, care vă vor transpune într-o lume lipsită de griji.

Recent, mi-am descoperit pasiunea pentru ceai. Îmi place să colecţionez ceaiuri, în special englezeşti, aşa cum îmi place să le savurez şi să las starea de bine pe care acestea mi-o dau să mă învăluie.

Ador momentele petrecute în compania cănii cu ceai, deoarece atunci mă detaşez de tot ce mă înconjoară şi plec „în lumea mea”, unde nu există mizerie umană, disperare sau suferinţă. Este felul meu de a mă proteja de tot ce este urât, rău şi murdar în această lume. Dacă alţii nu fac nimic pentru noi, oamenii de rând, cei care nu contăm decât foarte puţin – ca viaţa unui fluture – măcar noi să ne protejăm viaţa şi sufletul.

Nu ştiu exact ce va conţine această pagină, dedicată licorii magice numite ceai. Ştiu doar că voi povesti multe lucruri frumoase, interesante, că aici voi posta clipuri cu muzică liniştitoare. Şi sper ca, în timp, să reuşesc să grupez o comunitate în jurul cănii cu ceai. Deocamdată, virtual, dar… cine ştie?

Legenda cănii cu ceai

Primul contact al Japoniei cu ceaiul a avut loc odată cu seminţele pe care preotul Yeysei le-a adus din China, cea care recunoscuse valoarea ceaiului în timpul unei ceremonii religioase. În urma acestui eveniment, în Japonia ceaiul este asociat şi astazi Budismului de tip Zen. Graţie calităţilor ei, aceasta băutură a devenit repede un produs extrem de popular la curtea imperială şi apoi în randul nobililor niponi.

Istoria ceaiului se pierde în negura timpului. Legendele spun că acum mai bine de 5000 de ani, în China, împăratul Shen Nung, un conducător apreciat pentru calităţile sale, om de ştiinţă creativ şi cunoscător al artei, prefera, din motive de igienă, ca apa pe care o consuma să fie mai întâi fiartă.

Într-o vară, acesta vizita ţinuturile îndepărtate ale regatului, alături de slujitorii săi care continuau să fiarbă apa pentru a-l servi. Vântul le-a adus în apropiere câteva frunze uscate ale unei plante, acestea au atins apa pregatită pentru împărat şi au colorat lichidul în nuanţe maronii. Ca om de ştiinţă, Shen Nung a fost foarte interesat de noua substanţă şi după ce a testat-o, a găsit-o ca fiind foarte gustoasă, cu caracter energizant. Se consideră că această întâmplare a justificat apariţia băuturii pe care astăzi o numim ceai.

Consumul de ceai a devenit rapid un obicei în toată China, iar cultivarea acestei plante s-a răspândit pretutindeni. În jurul anului 800 d.Hr., Lu Yu a scris prima carte despre ceai,”Ch’a Chin”. Acesta fusese cresut de calugării budişti, iar în carte exprimase metodele de realizare a ceaiului, începând cu plantarea seminţelor, până la turnarea în ceşti. Metoda descrisă de el avea să devină forma de servire a ceaiului la curtea imperială din Japonia.

Ceaiul a fost considerat acolo o formă de artă şi a dus la apariţia ritualurilor precum „Cha-no-yu” sau „apa fierbinte pentru ceai.” Ceremonia servirii ceaiului necesita ani de antrenament şi experienta. Deşi ar putea părea simplu la prima vedere, procesul nu este deloc facil. Lucrurile trebuie să se desfăşoare în cea mai bună manieră, cu politeţe şi graţie. „Arta” ceaiului a dus şi la dezvoltarea unui stil arhitectural unic, „chaseki”, utilizat în ceainarii. Însă a cunoscut apoi şi o perioadă de declin, pentru ca, în timp, nobilii nu au mai apreciat ritualul şi au încetat să organizeze concursuri de băut ceai, a căror recompensă constă în mătase, bijuterii, arme şi alte bunuri ‘de lux’. Însă această decizie contravenea culturii Zen. Câteva personalităţi istorice, preoţi ai cultului Zen, au reuşit însă să schimbe această situaţie şi să readucă ceaiul la adevarata sa valoare.

Când această băutura era extrem de consumată în Japonia şi China, Europa încă nu o cunoştea. Când însă ceaiul a ajuns pe continent, cantităţile mici importate au făcut ca acesta să fie consumat în regim exclusivist, numai de cei bogaţi, care îşi permiteau să plăteasca mai mult de 100 $ / kg. În timp  importul a crescut, ceaiul devenind şi aici o bautură comună, pe care cea mai mare parte a populaţiei şi-o permitea. Medicii au analizat consumul substanţei din punctul lor de vedere, iar părerile erau desigur împărţite: existau persoane care susţineau calităţile ceaiului, precum şi persoane care descurajau consumul lui.

Ice Tea şi ceai ‘la pliculeţe’

În secolul al XVII-lea ceaiul a ajuns şi în America, mai întâi în New York, pe calea apei. Acesta a devenit în scurt timp şi aici o băutură comună şi foarte îndrăgită de populaţie. De aici, este meritul lor de a fi inventat ‘ceaiul cu gheaţă’ (IceTea) şi ‘ceaiul la pliculeţ’.

Vânzătorul de ceai Richard Blechynden obişnuia să ofere ceai cald degustătorilor şi s-a observat că atunci când lichidul se răcea, îşi pierdea din calităţi. Acesta a pus gheaţa în bautura rece pe care nimeni nu dorea să o consume, inventând astfel primul Ice Tea.

La scurt timp după apariţia Ice Tea-ului, newyorkezul Thomas Sullivan a dezvoltat conceptul de ceai la pliculeţ. El trimitea mostre de plante restaurantelor pentru evaluare, iar acestea erau împachetate în punguţe din material textil. Pentru a evita răspândirea frunzelor, cei care primeau ceaiul îl fierbeau direct în ambalajul textil în care era păstrat, inventând astfel binecunoscutul ceai la plic.

Astăzi, deşi se află în casele tuturor, ceaiul rămâne o băutură specială, care poate fi consumată cu sau fără respectarea vreunui ritual. În ultimii ani tot mai multe ceainarii pregatesc şi în România ceaiul după reţete tradiţionale şi îşi rezervă statutul de locuri destinate celor care par să poată închide cumva timpul în aroma ceaiului pe care îl savurează.

Sursa: www.yuppy.ro

3 răspunsuri la Ceaiurile Răsfătzikăi

  1. Valentin zice:

    Felicitari! 🙂

  2. lucy zice:

    am citit , mi-a placut , am retinut .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s