Ceai verde Viaţă Veşnică


Săptămâna trecută am primit trei sortimente de ceai de la un magazin de profil care se va deschide curând. Este vorba despre http://www.doro-tea.ro.

Eu am primit un ceai verde, unul roşu şi unul negru. Aştăzi vă voi prezenta ceaiul verde, intitulat foarte frumos „Viaţă veşnică”.

Din start le spun celor care au impresia că acest nume este doar aşa, o strategie de marketing, menită a atrage cumpărătorii, că se înşeală. Ceaiul îşi merită cu vârf şi îndesat numele şi veţi vedea de ce.

Ingredientele sale sunt: ceai verde Sencha, ceai Mee-Ming, ceai alb, ceai verde Gunpowder, ceai verde Jiaogulan, ceai verde Wu Lu, flori de iasomie, bucăţele de coacăze roşii şi negre, petale de albăstrea, bucăţele de caise.

Pentru preparare se pune o linguriţă din acest amestec la o cană de 250 ml de apă, aflată la o temperatură de 90 de grade Celsius, timp de 2 minute. Gustul este dulceag, floral-fructat, amintind de dimineţi de vară, calde şi pline de neprevăzut, bucurie de viaţă si copilărie.

Jiaogulan este recunoscută ca fiind cea mai puternică plantă adaptogenă de pe planetă, îmbunătăţind imunitatea şi rezistenţa organismului la condiţii severe.

Combinat cu celelalte ingrediente, acest ceai este o adevărată „bombă” de vitamine, minerale şi antioxidanţi.

Despre răsfătzika

Sunt un om obişnuit. Obişnuit să cârcotească.:)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu