Georgia – amestec georgian


Ceaiul negru este o varietate foarte apreciată, mai ales în Europa. Şi mulţi băutori de ceai negru aleg variante precum Ceylon, Darjeeling, Assam etc.

Eu vă voi prezenta acum un ceai negru din Georgia. Puţini oameni ştiu că, în perioada sovietică, Georgia s-a putut mândri cu un nivel de trai înalt comparativ cu alte republici sovietice, fiind numită de către observatorii occidentali chiar „Elveţia Caucazului”. Clima subtropicală permitea rezultate foarte bune în agricultură. Mai mult, Georgia era singura producătoare de citrice şi ceai din Uniunea Sovietică.

Ceaiul despre care vă vorbesc se numeşte Georgia – Amestec georgian -ceai negru şi conţine „amestec de tip georgian de înaltă clasă din frunze mari, sfărâmate, din diverse tipuri de frunze de ceai”. Acesta este produs de Forsman Tea şi distribuit în România de Tea World.

Pentru preparare se adaugă o linguriţă – două – în funcţie de cât de tare doriţi să fie infuzia – de plantă la o cană cu apă fierbinte şi se lasă la infuzat timp de 3-6 minute.

Rezultă o băutură plăcută, cu o aromă puternică, bogată, un buchet de gusturi, cu accente fructate.

Culoarea este un maro deschis, roşiatic, cu irizaţii aurii-chihlimbar.

Preţul este atractiv, 9 lei pentru 50 de grame din care puteţi prepara cam 20 de căni cu ceai.

Cred că merge şi puţin îndulcit, cu zahăr brun sau cu miere. Dacă vreţi, puteţi adăuga şi lapte. Eu l-am consumat simplu, pentru că nu am vrut să stric gustul său curat, pur, cu nimic altceva.

Informaţii despre cum puteţi comanda acest ceai, care poate fi consumat zi de zi, găsiţi pe site-ul Tea World la secţiunea „Cum cumpăr„.

Despre răsfătzika

Sunt un om obişnuit. Obişnuit să cârcotească.:)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu