Green Rooibos – aliatul nostru contra îmbătrânirii.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă închipui cu pielea ridată, cad în depresie. Şi cred că multe doamne şi domnişoare. ba, poate, chiar şi domni, gândesc ca mine.

Ce putem face pentru a ne păstra pielea tânără mai mult timp? Folosim creme sofisticate? Apelăm la operaţii estetice?  Ne resemnăm?

Ei bine, nici una, nici alta. Şi aceasta deoarece natura ne este alături în lupta cu toţi factorii care ne „atacă” şi ne distrug încet încet. Acest aliat de nădejde este ceaiul Rooibos Green-Ceai din tufişul roşu, produs de Forsman Tea si distribuit în România prin Tea World.

Producătorii ne informează că Rooibos verde este o băutură sănătoasă, nefermentată, decofeinizată, consistentă, de provenienţă sud-africană. Această plantă sălbaică de deşert conţine cantităţi abundente de antioxidanţi şi flavonoide. Conţine antioxidanţi care îmbunătăţesc metabolismul celular, incetinind, astfel, îmbătrânirea. De asemenea, mai conţine cantităţi mari de vitamine şi minerale.

Pentru preparare se pune o linguriţă de ceai la o ceaşcă cu apă fierbinte şi se lasă la infuzat între 5 şi 15 minute. Rezultă o băutură dulce – mie mi-a amintit de gustul prăjiturilor cu foi şi nucă, nu ştiu de ce – un gust bogat, foarte plăcut. Culoarea este galben închis cu uşoare tente de maroniu deschis.

Cu asemenea proprietăţi miraculoase, ceaiul acesta se recomandă de la sine. Spuneţi, deci, adio, operaţiilor estetice şi altor procedee chinuitoare menite să vă îmbunătăţească atât starea de sănătate, cât şi aspectul pielii!

Preţul pentru 50 de grame din acest ceai este de 10 lei şi cantitatea este suficientă pentru 20 de căni de infuzie. Informaţii despre cum puteţi comanda acest ceai găsiţi aici.

Anunțuri
Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , | 5 comentarii

Milă sau silă?

 

De vreo săptămână, mai precis, de când au început ninsorile, televiziunile de ştiri ne tot bombardează cu ştiri despre… zăpadă. Cât a mai crescut, dacă bate vântul şi câţi oameni sunt sub nămeţi.

Zadarnic au încercat cei de la INMH să domolească avântul reporterilor, că ei o ţin pe a lor: s-a dezlănţuit iadul. Asta cam aşa e: cine a mai pomenit să ningă şi să viscolească în februarie în România? Curată Apocalipsă!

Şi, ca şi când asta nu ar fi fost suficient, cei cu microfonul în mâini, care nec red proşti, ne tot arată oameni disperaţi că nu mai au mâncare, apă şi medicamente. Ba chiar nici lemne pentru foc. Şi atunci stau şi mă întreb: dacă ninsoarea a început numai de vreo zece zile, cum se face că oamenii ăia nu au NIMIC? Simplu: nu au avut nici înainte. Pentru că nu îmi vine să cred că li s-au terminat medicamentele (toate), toate lemnele din gospodărie şi toată mâncarea.

Eu cred, mai degrabă, că se face o propagandă intensă statului asistat. Nu am văzut/auzit un singur primar să spună că scoate la dat cu lopata beneficiarii ajutorului social. Şi, cu toate astea, în lege se prevede că ăia trebuie să facă 72 de ore de muncă în folosul comunităţii.

Probabil că, în acest caz, comunitatea e reprezentată de USL, care, împreună cu acoliţii săi, cântă prohodul românilor.

Cu toată că voi fi înjurată, propun ca, în comunităţile afectate de nămeţi, să nu se mai acorde ajutor social. În definitiv, pentru ce? Pentru a susţine lenea şi mizeria?

Nu vreau să mai văd reporteri care încearcă să inducă panică în cetăţeni, nu vreau să mai văd emisiuni în care Oprişan clipeşte des şi zice că e nasol la el în Vrancea şi că autorităţile de la Bucureşti nu pricep că tre să instituie nuş ce stare aducătoare de venituri. Pentru că, în timp ce el urlă la tv, asistaţii social stau în case, eventual şi cu alcoolul la nas, uitându-se la militari şi jandarmi cum îi fac pârtie să ajungă la buda din fundul curţii. 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Orange Passion

Zilele astea mi-a îngheţat şi sufletul în mine, aşa a fost de frig. Şi gerul încă nu s-a încheiat. Mă uit cu groază la ştirile meteo – nu atât pentru că donşoarele care prezintă timpul probabil mă înnebunesc cu clişeul „temperatura din termometre” care e, de fapt, de afară, nu din bietele aparate de măsurat – ci fiindcă văd că temperaturile scăzute nu vor să mai crească.

În aceste condiţii vitrege, ce e de făcut? Ne învelim în păturică, ne punem un film bun – sau citim o carte, chestie care, în România, tinde să devină o activitate excentrică – şi bem un ceai cald. Şi, cum seara nu e indicat să consumăm ceaiuri care ne ţin treji, cel mai bine este să apelăm la ceaiurile de fructe.

Despre un asemenea ceai vreau să vă povestesc şi eu acum. Se numeşte Orange Passion, este produs de Forsman Tea şi distribuit în România de Tea World. Este o băutură din fructul pasiunii, cu aromă de portocală. Nu vă gândiţi că are arome identic naturale. Nu. Veţi vedea imediat de ce fac această precizare. Mai conţine hibiscus, fructe de măceş, bucăţele de portocală, lămâie, măr şi grepfruit. Ceaiul este condimentat cu uleiuri din fructul pasiunii şi portocală – iată, deci, cum este aromat. În acest fel, putem fi siguri că bem un ceai natural. Producătorii ne recomandă să îl infuzăm în apă fierbinte, timp de 5-10 minute. Ceaiul poate fi achiziţionat de aici, iar 50 de grame costă 9 lei şi ajung pentru 20 de căni de infuzie.

Datorită fructelor din care este compus, acest ceai ne poate ajuta să stăm departe de doamna sau domnul doctor. Asta, evident, numai în situaţia în care doctorul nu este membru al familiei. Florile de hibiscus, măceşele şi citricele au un conţinut mare de vitamina C care, după cum ştie toată lumea, ajută la întărirea imunităţii. Mai pe înţelesul tuturor, pericolul de a ne îmbolnăvi scade.

Gustul ceaiului este uşor acrişor, iar culoarea este roşie. Nu necesită îndulcire.

Gerul de afară şi-a găsit naşul!

Publicat în Ceaiurile Răsfătzikăi | Etichetat , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Să ne încălzim sufletul cu Gen Mai Cha

Astăzi vă invit să facem o călătorie în îndepărtata Japonie. Şi fac asta printr-o invitaţie la un ceai tradiţional nipon. Este vorba despre Gen Mai Cha, o specialitate japoneză tradiţională şi exotică – un amestec de orez prăjit şi frunze de ceai verde. De fapt, proporţia orez prăjit – ceai verde este jumi-juma, adică 50% orez şi tot atâta ceai.

Este cel mai bun ceai pe care îl pot consuma începătorii într-ale acestui tip de băutură, care doresc să savureze licoarea obţinută din frunzele de Camelia Sinensis fără arome adăugate.

Acest ceai este produs de Forsman Tea şi distribuit în România prin Tea World. Preţul pentru 50 de grame din acest ceai este de 15 lei şi se pot face aproape 20 de căni. Îl puteţi comanda aici.

Frunzele sunt mari, rulate, iar atunci când se deschid au o culoare frumoasă, verde crud. Gustul este dulceag şi vrăjeşte prin aroma sa absolut deosebită. Ceaiul verde dă notele de prospeţime, iar orezul prăjit aduce note de nuci verzi şi caramel.

Infuzia este dulceagă şi parfumată, iar culoarea este un galben deschis. Timpul de infuzare variază între trei şi cinci minute, în funcţie de cât puternic ne place, apa trebuie să aibă o temperatură de 80-85 de grade Celsius, iar cantitatea recomandată de producător este de o linguriţă de ceai la o ceaşcă. Poate fi consumat şi seara, având un conţinut redus de teină.

Şi, după ce am isprăvit cu partea tehnică, să vă spun şi povestea ceaiului, pentru că este interesant cum de s-a ajuns ca un ceai să conţină boabe de orez prăjite, adică o chestie la care europenii nu s-ar fi gândit niciodată. Şi, cum adevărul e dincolo de noi, tot aşa şi povestea acestui ceai are două variante. O veţi alege pe aia care vă place mai mult. Adică: dacă aveţi porniri mai sângeroase, optaţi pentru prima variantă, iar, dacă sunteţi mai realişti, bifaţi varianta numărul doi. Oricare variantă aţi alege, eu zic să gustaţi acest ceai, pentru că este deosebit.

Demult, tare demult, servitorul unui samurai pregătise un ceai pentru stăpânul său. Atunci când i l-a servit, din neatenţie, i-au căzut din mânecă nişte boabe de orez prăjit chiar în ceaşca de ceai. Stăpânul său, văzând cum i-a fost servit ceaiul, s-a supărat foarte tare şi a poruncit ca servitorul neatent, pe numele său, Genmai, să fie decapitat. După aceea, samuraiul cică ar fi gustat din acel ceai şi i-ar fi plăcut tare mult. Aşa că a decis să numească acel ceai Genmaicha (ceaiul lui Genmai). Seamănă cu o decoraţie postmortem, zic eu.

Varianta a doua spune că, tot în vremuri îndepărtate, ceaiul era foarte scump şi, pentru  a putea fi consumat şi de oamenii mai săraci, a fost amestecat cu orez.

Deci, ce spuneţi? „Emigrăm” în Japonia?

Publicat în Ceaiurile Răsfătzikăi | Lasă un comentariu

Sweet Dreams

Orice om are plăceri, pasiuni, dorinţe – împlinite sau nu ori, poate, în aşteptare. Mie îmi plac, printre altele, cărţile şi ceaiul. Evident, nu vorbesc despre orice fel de carte şi nici despre orice tip de ceai.

Selecţia mea se face, de regulă, după câteva criterii: clasicul „îmi place/nu-mi place”, „îmi creează o anumită stare de spirit”, „îmi vindecă trupul sau previne anumite maladii” şi îmi înviorează spiritul.

De fapt, acest din urmă criteriu este universal valabil în ceea ce mă priveşte.

Astăzi o să vă vorbesc despre un ceai care poate fi băut la orice oră din zi sau din noapte – pentru cei care au insomnii – preţul său nu te arde la buzunare şi, cel mai important, este foarte bun.

Pentru cei care au impresia că voi vorbi aici despre un ceai de tei vin cu precizarea că se înşeală. Este vorba despre ceaiul Sweet Dreams, de la Forsman Tea, distribuit în România de Tea World.

Ingredientul principal al acestui ceai este honeybush şi este condimentat cu flori de iarbă neagră şi ulei de floarea pasiunii.

Celor „neiniţiaţi” într-ale ceaiurilor lumii le spun că Honeybush este o băutură sănătoasă decafeinizată, cu conţinut redus de tanin din Africa de Sud, cu o aromă uşoară asemănătoare mierii. Şi, credeţi-mă, că atunci când am băut acest ceai l-am simţit alunecând pe gât ca un balsam. O senzaţie grozavă. 

De ce ar fi bine să consumăm acest ceai? Simplu: Honeybush conţine mari cantităţi de minerale şi antioxidanţi care, de exemplu, încetinesc procesul de îmbătrânire a pielii. Honeybush îmbunătăţeşte starea stomacului şi calmează mintea. Măcar din acest ultim considerent şi tot ar trebui să vă procuraţi acest ceai, zic eu, că vremurile sunt tulburi. 

Se consumă rece sau fierbinte. Se prepară prin adăugarea unei linguriţe de ceai la o ceaşcă şi se lasă la infuzat în apă fierbinte peste 5 minute.

Rezultă o băutură dulce – nu necesită îndulcire – cu o culoare galben – chihlimbar. Gustul este, aşa cum am spus, plăcut, iar after taste-ul mi s-a părut uşor de tot onctuos, dar într-un sens bun.

Iarba neagră are şi ea proprietăţile ei, având, printre altele, efect antidiareic, diuretic, antiseptic al căilor urinare, sudorific şi antidizenteric.

Minunăţia asta de ceai poate fi achiziţionată, la preţul de 12,50 lei pentru 50 grame, echivalentul a 20 de căni – de pe site-ul Teaworld. Evident, puteţi cumpăra şi mai mult. Mai multe informaţii despre modul în care puteţi intra în posesia acestor ceaiuri găsiţi aici.

Publicat în Uncategorized | 5 comentarii

Dacă ar durea prostia…

Ştiu, am început cu un prea cunoscut vers dintr-o prea cunoscută piesă. Asta e. Nu sunt nici prima, nici ultima persoană care apelează la asemenea tip de introducere.

Altceva mă frământă pe mine. De ceva timp, parca-i un făcut!!!!- mă lovesc de proşti. Şi când zic proşti, nu mă refer neapărat la oameni simplu, neinstruiţi, grosieri. Nu. Mă refer la persoane propulsate în posturi călduţe, fără bătaie de cap, de unde îşi aşteaptă pensionarea. Prima dintre ele ar putea fi o femeie, trecută de prima tinereţe – şi, după cum arată, şi de a doua, a treia etc. care este mare realizatoare de emisiuni de 2 lei, cu nişte texte copiate, cred, de la emisiunile de tineret de pe vremea lui Ceaşcă şi cu o vestimentaţie care le-ar face să pălească de invidie pe prietenele coanei Chiva când merg la nunţi.

De ce spun că e proastă? Pentru că îi lipseşte acel „ceva”, scânteia aceea de minimă inteligenţă din priviri care să o deosebească de câini.

Al doilea personaj pe listă – şi, Doamne, cât de mulţi sunt! – este o tanti care tot apare pe la A3 şi vorbeşte în numele răsculaţilor din Piaţă. Mi se pare că seamănă cu Flaviana Marcu, corespondent A3 de la Constanţa. Nu văd de ce acea tanti ar putea să mă convingă pe mine – sau pe alţii – să protestez. Nu numai că nu are aptitudini de lider, dar mai e şi ipocrită. Bărbat-su a fost militar, nu ştiu dacă a murit sau nu, dar cu siguranţă are de pe urma lui foloase materiale. Deci vine o îmbuibată să îmi spună să ies să zbier în numele democraţiei. Care democraţie, după cum îmi amintesc eu, scotocind prin cultura generală şi Goagăl, înseamnă „conducerea poporului”, fiind un cuvânt rezultat din doi termeni greceşti: „demos” – popor şi „cratos” – conducere. Aştia de la tv cred că dictonul „Vox populi, vox Dei” înseamnă „Vocea poporului, vocea Departamentului Emisiunilor Informative”.

Al treilea personaj – este locotenentul Alexandru. Cum despre el am scris deja, nu are rost să reiau discuţia.

Al patrulea personaj – de data aceasta este vorba despre un personaj colectiv – îl reprezintă scribălăii, scârţa scârţa pe hârtie. Nu mă refer aici la toată tagma jurnaliştilor. Printre ei sunt mulţi oameni deştepţi, talentaţi etc. Mă refer la plevuşca infiltrată şi extinsă ca o plagă canceroasă, oameni care se minunează că ninge în ianuarie şi anunţă, atunci când e viscol: „E o atmosferă apocaliptică”. Oamenii în cauză nu l-au studiat pe Alecsandri. Era suficient să citească pastelul „Iarna” de Alecsandri şi optica s-ar fi schimbat. „Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară/ Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţara. / Tot e alb: pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare… (…) Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum / Se văd satele scăldate în clăbuci albii de fum”.

M-am enervat din nou. O să revin cu adăugiri.  

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Doar un răspuns.

„Nu sunt nici preot, nici prinţ, nici lucrător, nu sunt nimeni anume; rătăcesc prin lume ca unul care ştie că este Nimeni, neatins de calităţi umane; nu are nici un rost să mă întrebi care îmi este numele de familie”. Buddha

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu