Să ne încălzim sufletul cu Gen Mai Cha

Astăzi vă invit să facem o călătorie în îndepărtata Japonie. Şi fac asta printr-o invitaţie la un ceai tradiţional nipon. Este vorba despre Gen Mai Cha, o specialitate japoneză tradiţională şi exotică – un amestec de orez prăjit şi frunze de ceai verde. De fapt, proporţia orez prăjit – ceai verde este jumi-juma, adică 50% orez şi tot atâta ceai.

Este cel mai bun ceai pe care îl pot consuma începătorii într-ale acestui tip de băutură, care doresc să savureze licoarea obţinută din frunzele de Camelia Sinensis fără arome adăugate.

Acest ceai este produs de Forsman Tea şi distribuit în România prin Tea World. Preţul pentru 50 de grame din acest ceai este de 15 lei şi se pot face aproape 20 de căni. Îl puteţi comanda aici.

Frunzele sunt mari, rulate, iar atunci când se deschid au o culoare frumoasă, verde crud. Gustul este dulceag şi vrăjeşte prin aroma sa absolut deosebită. Ceaiul verde dă notele de prospeţime, iar orezul prăjit aduce note de nuci verzi şi caramel.

Infuzia este dulceagă şi parfumată, iar culoarea este un galben deschis. Timpul de infuzare variază între trei şi cinci minute, în funcţie de cât puternic ne place, apa trebuie să aibă o temperatură de 80-85 de grade Celsius, iar cantitatea recomandată de producător este de o linguriţă de ceai la o ceaşcă. Poate fi consumat şi seara, având un conţinut redus de teină.

Şi, după ce am isprăvit cu partea tehnică, să vă spun şi povestea ceaiului, pentru că este interesant cum de s-a ajuns ca un ceai să conţină boabe de orez prăjite, adică o chestie la care europenii nu s-ar fi gândit niciodată. Şi, cum adevărul e dincolo de noi, tot aşa şi povestea acestui ceai are două variante. O veţi alege pe aia care vă place mai mult. Adică: dacă aveţi porniri mai sângeroase, optaţi pentru prima variantă, iar, dacă sunteţi mai realişti, bifaţi varianta numărul doi. Oricare variantă aţi alege, eu zic să gustaţi acest ceai, pentru că este deosebit.

Demult, tare demult, servitorul unui samurai pregătise un ceai pentru stăpânul său. Atunci când i l-a servit, din neatenţie, i-au căzut din mânecă nişte boabe de orez prăjit chiar în ceaşca de ceai. Stăpânul său, văzând cum i-a fost servit ceaiul, s-a supărat foarte tare şi a poruncit ca servitorul neatent, pe numele său, Genmai, să fie decapitat. După aceea, samuraiul cică ar fi gustat din acel ceai şi i-ar fi plăcut tare mult. Aşa că a decis să numească acel ceai Genmaicha (ceaiul lui Genmai). Seamănă cu o decoraţie postmortem, zic eu.

Varianta a doua spune că, tot în vremuri îndepărtate, ceaiul era foarte scump şi, pentru  a putea fi consumat şi de oamenii mai săraci, a fost amestecat cu orez.

Deci, ce spuneţi? „Emigrăm” în Japonia?

Sweet Dreams

Orice om are plăceri, pasiuni, dorinţe – împlinite sau nu ori, poate, în aşteptare. Mie îmi plac, printre altele, cărţile şi ceaiul. Evident, nu vorbesc despre orice fel de carte şi nici despre orice tip de ceai.

Selecţia mea se face, de regulă, după câteva criterii: clasicul „îmi place/nu-mi place”, „îmi creează o anumită stare de spirit”, „îmi vindecă trupul sau previne anumite maladii” şi îmi înviorează spiritul.

De fapt, acest din urmă criteriu este universal valabil în ceea ce mă priveşte.

Astăzi o să vă vorbesc despre un ceai care poate fi băut la orice oră din zi sau din noapte – pentru cei care au insomnii – preţul său nu te arde la buzunare şi, cel mai important, este foarte bun.

Pentru cei care au impresia că voi vorbi aici despre un ceai de tei vin cu precizarea că se înşeală. Este vorba despre ceaiul Sweet Dreams, de la Forsman Tea, distribuit în România de Tea World.

Ingredientul principal al acestui ceai este honeybush şi este condimentat cu flori de iarbă neagră şi ulei de floarea pasiunii.

Celor „neiniţiaţi” într-ale ceaiurilor lumii le spun că Honeybush este o băutură sănătoasă decafeinizată, cu conţinut redus de tanin din Africa de Sud, cu o aromă uşoară asemănătoare mierii. Şi, credeţi-mă, că atunci când am băut acest ceai l-am simţit alunecând pe gât ca un balsam. O senzaţie grozavă. 

De ce ar fi bine să consumăm acest ceai? Simplu: Honeybush conţine mari cantităţi de minerale şi antioxidanţi care, de exemplu, încetinesc procesul de îmbătrânire a pielii. Honeybush îmbunătăţeşte starea stomacului şi calmează mintea. Măcar din acest ultim considerent şi tot ar trebui să vă procuraţi acest ceai, zic eu, că vremurile sunt tulburi. 

Se consumă rece sau fierbinte. Se prepară prin adăugarea unei linguriţe de ceai la o ceaşcă şi se lasă la infuzat în apă fierbinte peste 5 minute.

Rezultă o băutură dulce – nu necesită îndulcire – cu o culoare galben – chihlimbar. Gustul este, aşa cum am spus, plăcut, iar after taste-ul mi s-a părut uşor de tot onctuos, dar într-un sens bun.

Iarba neagră are şi ea proprietăţile ei, având, printre altele, efect antidiareic, diuretic, antiseptic al căilor urinare, sudorific şi antidizenteric.

Minunăţia asta de ceai poate fi achiziţionată, la preţul de 12,50 lei pentru 50 grame, echivalentul a 20 de căni – de pe site-ul Teaworld. Evident, puteţi cumpăra şi mai mult. Mai multe informaţii despre modul în care puteţi intra în posesia acestor ceaiuri găsiţi aici.

Dacă ar durea prostia…

Ştiu, am început cu un prea cunoscut vers dintr-o prea cunoscută piesă. Asta e. Nu sunt nici prima, nici ultima persoană care apelează la asemenea tip de introducere.

Altceva mă frământă pe mine. De ceva timp, parca-i un făcut!!!!- mă lovesc de proşti. Şi când zic proşti, nu mă refer neapărat la oameni simplu, neinstruiţi, grosieri. Nu. Mă refer la persoane propulsate în posturi călduţe, fără bătaie de cap, de unde îşi aşteaptă pensionarea. Prima dintre ele ar putea fi o femeie, trecută de prima tinereţe – şi, după cum arată, şi de a doua, a treia etc. care este mare realizatoare de emisiuni de 2 lei, cu nişte texte copiate, cred, de la emisiunile de tineret de pe vremea lui Ceaşcă şi cu o vestimentaţie care le-ar face să pălească de invidie pe prietenele coanei Chiva când merg la nunţi.

De ce spun că e proastă? Pentru că îi lipseşte acel „ceva”, scânteia aceea de minimă inteligenţă din priviri care să o deosebească de câini.

Al doilea personaj pe listă – şi, Doamne, cât de mulţi sunt! – este o tanti care tot apare pe la A3 şi vorbeşte în numele răsculaţilor din Piaţă. Mi se pare că seamănă cu Flaviana Marcu, corespondent A3 de la Constanţa. Nu văd de ce acea tanti ar putea să mă convingă pe mine – sau pe alţii – să protestez. Nu numai că nu are aptitudini de lider, dar mai e şi ipocrită. Bărbat-su a fost militar, nu ştiu dacă a murit sau nu, dar cu siguranţă are de pe urma lui foloase materiale. Deci vine o îmbuibată să îmi spună să ies să zbier în numele democraţiei. Care democraţie, după cum îmi amintesc eu, scotocind prin cultura generală şi Goagăl, înseamnă „conducerea poporului”, fiind un cuvânt rezultat din doi termeni greceşti: „demos” – popor şi „cratos” – conducere. Aştia de la tv cred că dictonul „Vox populi, vox Dei” înseamnă „Vocea poporului, vocea Departamentului Emisiunilor Informative”.

Al treilea personaj – este locotenentul Alexandru. Cum despre el am scris deja, nu are rost să reiau discuţia.

Al patrulea personaj – de data aceasta este vorba despre un personaj colectiv – îl reprezintă scribălăii, scârţa scârţa pe hârtie. Nu mă refer aici la toată tagma jurnaliştilor. Printre ei sunt mulţi oameni deştepţi, talentaţi etc. Mă refer la plevuşca infiltrată şi extinsă ca o plagă canceroasă, oameni care se minunează că ninge în ianuarie şi anunţă, atunci când e viscol: „E o atmosferă apocaliptică”. Oamenii în cauză nu l-au studiat pe Alecsandri. Era suficient să citească pastelul „Iarna” de Alecsandri şi optica s-ar fi schimbat. „Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară/ Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţara. / Tot e alb: pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare… (…) Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum / Se văd satele scăldate în clăbuci albii de fum”.

M-am enervat din nou. O să revin cu adăugiri.  

Doar un răspuns.

„Nu sunt nici preot, nici prinţ, nici lucrător, nu sunt nimeni anume; rătăcesc prin lume ca unul care ştie că este Nimeni, neatins de calităţi umane; nu are nici un rost să mă întrebi care îmi este numele de familie”. Buddha

Silviu Sergiu, senior editor Evenimentul Zilei: „Jurnaliştii ar trebui să evite să se transforme în telejudecători”

Într-un interviu acordat blogului Răsfătzika, jurnalistul Silviu Sergiu, senior editor al cotidianului Evenimentul Zilei, susţine că justiţia ar trebui lăsată să îşi facă treaba, iar jurnaliştii să nu se transforme într-un sistem judiciar paralel.

Răsfătzika: Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. Cum comentaţi acest lucru?

Silviu Sergiu: Sunt foarte puţine lucruri de spus. O sentinţă a justiţiei trebuie respectată. Jurnaliştii ar trebui să ţină cont de acest lucru, să evite să se transforme în telejudecători. Prin urmare tot ce pot să sper e că justiţia îşi va îndeplini misiunea până la capăt şi vom afla, după recurs, dacă Adrian Năstase e vinovat sau nevinovat.

Răsfătzika: Ce va face Victor Ponta dacă Adrian Năstase primeşte o sentinţă defavorabilă în dosarele de corupţie în care este implicat? Este chiar o întrebare dintr-un text al dvs. Vă rog să actualizaţi răspunsul.

Silviu Sergiu: Dacă Adrian Năstase va fi găsit vinovat cred că se va retrage singur din viaţa politică. Nu cred că va aştepta să i se sugereze de către Victor Ponta acest lucru. E firesc ca un politician să facă un astfel de gest dacă e găsit vinovat de justiţie, cu atât mai mult cu cât este vorba de corupţie.

Răsfătzika: Năstase susţine, însă, că este vorba despre un dosar instrumentat politic. Credeţi că strada îl va susţine?

Silviu Sergiu: E dreptul său să susţină ce vrea. Poate reclama eventualele abuzuri ale justiţiei române la CEDO. De altfel a şi anunţat acest lucru. Nici Adrian Năstase, nici ziariştii nu sunt cei care să stabilească dacă justiţia este politizată. Bună, rea, justiţia trebuie respectată. Nu cred că Adrian Năstase se bucură de o popularitate atât de mare încât să fie sprijinit de stradă. Într-o vreme strada îl ura sincer.

Răsfătzika: La final, vă rog să adresaţi un mesaj cititorilor acestui blog

Silviu Sergiu: Mi-ar plăcea ca acei care citesc acest blog să redescopere civismul care transformă o populaţie într-un popor. Ne lipseşte atât de mult implicarea, atitudinea, ne lăsăm prea des călcaţi în picioare, lăsăm propriile drepturi civile la cheremul unor politicieni pe care ar trebui să-i selectăm cu mai mare atenţie.

Muzica de duminică seară. :D

Peripeţiile bravului locotenent Alexandru.

În urmă cu nişte zile – nu stau să dau search acum pe net să fiu „precisă”, în rândul manifestanţilor din Bucureşti îşi făcea apariţia un personaj desprins, parcă, dintr-o piesă de teatru. Tânăr, plin de elan, de virtuţi, neînfricat, gata să se sacrifice şi să sufere orice pedeapsă în numele dreptăţii, tânărul locotenent Alexandru a căştigat rapid un capital de popularitate uriaş.

Televiziunile nu au ratat momentul şi l-au arătat naţiei pe acest om care, iată, are coloană vertebrală şi luptă pentru neatârnarea neamului. Pentru câteva clipe, m-am simţit la ora de istorie din clasa a patra, atunci când învăţătoarea ne vorbea despre istoria neamului şi bravii ei reprezentanţi.

Treptat, însă, a început să îmi displacă tânărul în cauză. Întâi, pentru că l-am crezut naiv şi, asemeni corbului din fabulă, gata să cânte să ne „încânte” cu glasul său. Mai apoi, am crezut că este pus de cineva – şi susţinut, evident, să fie actor într-o piesă prost regizată.

Ceea ce s-a şi adeverit. Păcat că oamenii care suportă temperaturile extrem de scăzute din Piaţa Universităţii sunt batjocoriţi de asemenea personaje sinistre care fac jocuri murdare şi târăsc în noroi democraţia, libertatea şi curajul.

PDL încearcă să minimalizeze evenimentele

Susţine doamna Zoe Petre, fost consilier prezidenţial, care a acordat un mini interviu acestui blog.

Răsfătzika: Care consideraţi că este soluţia la ce se întâmplă acum în ţară?

Zoe Petre: Având în vedere că este o criză politică, soluţia trebuie și ea să fie politică. Persoanele care protestează în întreaga țară au și găsit-o: alegeri parlamentare cât mai curând.

Răsfătzika: Cine din afara ţării asigură consultanţă politică partidelor din România în 2012 – an electoral?

Zoe Petre: Nu ştiu. Nu am auzit să existe, cel puțin deocamdată. Poate Mircea Geoană?

Răsfătzika: Cât adevăr şi câtă manipulare este în evenimentele ultimelor zile?

Zoe Petre: Cât adevăr şi câtă manipulare? E o proporție pe care nu o putem stabili cu precizie. E clar că PDL încearcă să minimalizeze evenimentele, să interpreteze criza în același timp ca pe un protest economic și ca parte a unui protest utopic/anarhic care ar fi general european. Or, în România, protestatarii au ieșit de fapt în stradă ca să apere democrația, de vreme ce strigă cu perseverență că vor demisia actualei guvernări ca nedemocratică și alegeri cât mai grabnice. Nu prea seamănă cu o mișcare anti-sistem.

Răsfătzika: Vă rog să transmiteţi un mesaj cititorilor acestui blog.

Zoe Petre: Mesajul meu este de solidaritate cu toți cei ce apără democrația și de mobilizare alături de forțele politice care s-au angajat în această luptă. Poate că partidele și mecanismele instituționale ale politicului nu sunt perfecte, dar le putem perfecționa. Încercarea de a le înlocui cu o falsă democrație „gestionată” – ca la Moscova – trebuie neapărat să fie stopată.

Iaurtul şi urâţenia.

De ceva timp – mult, după părerea mea – la tv sunt nişte reclame care mă scârbesc. Este vorba despre publicitatea făcută unor iaurturi, Activia şi Casa Bună.

Nu am nimic cu produsele în sine, ci cu modul în care cei responsabili cu publicitatea au decis să facă lumii cunoscute beneficiile acestor lactate. Au ales, zic eu, prost. Pentru că nu pricep de ce trebuie să fiu convinsă de beneficiile iaurtului Activia de nişte femei trecute de prima tinereţe, care ne spun – greţos! – că au fost balonate. Şi liderul acestui grup de femei balonate este o femeie, pare-mi-se, poliţistă, care, după ce a consumat Activia, a început să se simtă bine.

Astfel, când ţi-e lumea mai dragă – în timpul unei emisiuni, al unui film, în pauzele dintre jurnalele de ştiri – apare câte o consumatoare de Activia, urâtă cu spume, care mai zice că e gata de party. Probabil merge la petreceri cu urâte, altfel nu văd de ce şi-ar face cineva pomană să invite o Muma Pădurii la asemenea evenimente.

Alta, cu o pieptănătură demnă de vreo localitate rurală de la mama dracului, „femeia cu ideea”, ne dă sfaturi despre cum ar trebui să arate un mic dejun sănătos. Evident, cu iaurt.

Culmea groazei – din punctul meu de vedere – o reprezintă reclama la iaurtul Casa Bună. Acţiunea se petrece în holul unui bloc, lângă panoul unde e afişată întreţinerea. Vine o tanti tanc – model sovietic – cu nişte funduri de sifon la ochi şi mustaţă care o priveşte cu superioritate pe o vecină care se plânge de preţul pe care îl are de plătit la bloc. Dar de ce? Simplu: de aia, fiindcă madam tanc şi-a pus familia la respect şi le cumpără iaurt Casa Bună, ieftin şi plin de alte alea, la preţuri mici. Demonstrativ, hoaşca scoate din paporniţă un asemenea produs şi i-l arată vecinei. 

Ce vor face, însă, locuitorii din bloc care au intoleranţă la lactoză? Cred că nimic. O singură privire a Mumei Pădurii e suficient pentru a anihila orice dorinţă.

Poftă bună!

Întunericul a cuprins lumea.

A venit şi zăpada, motiv pentru televiziuni să inducă panica în mulţimi şi pentru nefericiţii români să rămână înzăpeziţi în aproximativ 20 de centimetri de omăt. Dar a venit iarna. Unde s-a mai întâmplat fenomentul nemaiîntâlnit în acest anotimp şi, în special, în ianuarie, şi anume viscolul, situaţia este de-a dreptul crâncenă. Satele în cauză – cele de care am aflat eu, de la ştiri, sunt în judeţul Constanţa – au rămas şi fără lumină electrică. Şi asta când? Taman sâmbătă seara, când tinerele ţărănci se pregăteau şi ele să meargă la discotecă, să dea din fund şi din ce mai au pe o manea, ceva, un hit a lu Smiley, Inna sau Andreea Bănică.

Şi au mai putut să meargă? Nu! Nici măcar nu au mai putut să îşi îndrepte părul cu placa – achiziţionată din alocaţie – că nu a fost curent electric.

În asemenea situaţie disperată, autorităţile au fost din nou descoperite. Doamne, ocroteşte-i pe români!