Mircea Geoană şi iluzia succesului la români


O nouă formaţiune politică? Mda…
   „…esenţial: să fii în legătură cu ceea ce se plămădeşte în timpul tău, cu sensibilitatea acestui timp, cu căutările lui, cu sensul lui general.”
                                                                       Mihail Sebastian, 1934
Sindromul perversiunilor politice loveşte din nou, o nouă formaţiune politică se-nfiripează, „bate la porţile consacrării”. Se aşteaptă doar „Proclamaţia de la Dăbuleni”, noul Islaz, deocamdată, comunal. Mircea Geoană e pe redută, în orice caz.
Scurtă recapitulare
Istoria infamiei secesiunilor politice de la noi este deja prodigioasă, de 22 de ani:
Petre Roman expulzat din FSN cu ciomege a năşit Partidul Democrat, deturnat de Traian Băsescu în struţo-cămila Partidul democrat-liberal; Partidului Naţional Liberal i-au crescut de pe vremea lui Radu Cîmpeanu monstruoase Aripi Tinere, la fel ca la Ecologişti, deşi „verzii” români sînt uscaţi; Virgil Măgureanu, Marian Munteanu, Ioan Talpeş, Teodor Meleşcanu, Cozmin Guşe, Gigi Becali etc. au „edificat” efemere construcţii autentic cripto-Securiste.
Mai nou, Mişcarea virtuală de la Dăbuleni se încadrează în fojgăiala gălăgioasă de ctitorit partide:
Mişcarea Populară Totul pentru Ţară, sub fusta protectoare a Ioanei Băsescu, mă mir doar că nu l-au asociat şi pe arhanghelul Mihail plus o svastică neaoş româneşte stilizată; o „Nouă Republică” a lui Mihail Neamţu inspirat de Republica de la Ploieşci; Dan Diaconescu a fătat Partidul Poporului năşit de preşedintele Băsescu; iar tînăr şi neliniştitul Miron Cozma a scremut Partidul Social Democrat (!) al Muncitorilor, toate, precedate de Uniunea Civică Maghiară, Noul Partid Comunist şi de numeroase „Forţe civice” atomizate…
Apoi, inevitabilele ABSORBŢII, peştele cel mare înghite pe cel mic, dar cei mai mulţi s-au calmat jenant de repede după ce s-au văzut într-un fotoliu de Parlament prin orice compromis.
Da, se mişcă ţara!
Aşi… Păcat. Păcat că totul nu e decît o fertilă suită de cacialmale stupide şi devoratoare de bani. Motorul lor e în orgoliile personale şi în luptele feroce pentru Putere. Dincolo de ranchiuni şi resentimente cu ţintă fixă foarte greu pot să intuiesc şi să deduc vreun ideal capabil să magnetizeze.
Păcatul tuturor a fost că n-au generat Proiecte naţionale şi sînt lipsite de orice brumă de doctrine viabile.
Au fost şi sînt doar expresii de frustraţi.
Tuturor, şi lui Geoană-ultimul-venit, le lipseşte fervoarea, talentul şi charisma, ca şi harul oratoric, cultura politică (cu infime excepţii), capacitatea de sinteză şi dedicaţia vizionară.
Fără aceste calităţi orice efort şi orice ambiţie, orice „iniţiativă naţională” rămîne unde s-a-ncercat întîi, în cazul lui Geoană, într-un „cartier” din Dăbuleni…
Toţi au vrut să pornească rîuri populare („bazinul nostru electoral”), grandomane fluvii ce să-i poarte spre victorie, şi au eşuat în smîrcuri demagogice, în simulacre ce au erodat încrederea multor naivi.
N-au pus în viaţa lor mîna pe Tolstoi: eu nu sînt un rîu. Sînt un năvod.
Ar fi înţeles multe, dar sînt oameni cărora cărţile le dăunează şi-i întîrzie.
Ceea ce nu observă oameni ca Mircea Geoană, orbire ciudată dar explicabilă, e că înfrîngerea este, de regulă, tonică, revigoratoare, pune capăt unei crize, unei comode stagnări (chiar în fotoliul de preşedinte de Senat). O vreme vei scrîşni din dinţi, dar mergi mai departe, începijogging-ul vieţii, prost să fii, dar să-ţi revii etc.
Dar, aceşti secesionişti politici, au şi foarte prostul obicei de a rosti adevăruri totale, categorice, de necomentat, „dreptatea e de partea mea, orice ziceţi”, şi cercul se închide. Puţinii aderenţi se îndepărtează sau se încaieră, iar noua formaţiune politică sucombă într-un fîs lamentabil.
Poate că face acum Mircea Geoană ceva, diferenţa specifică, îi acord „prezumţia” de iniţiativă pasibilă de succes, ceva cu prindere la mase.
Dar, mai poate el capacita forţele mulţimii?
Sînt convins că Mircea Geoană ştie ce trebuie cînd porneşte construcţia unui partid politic: cap, organizare şi bani.
Le are el pe toate? Vreun mare finanţator sau vreo corporaţie vede în el acel ceva merituos, în acest proaspăt expulzat PSD-ist?
Iar doctrina va fi tot social-democrată?
Dacă grupusculul de fideli cu care ar porni nu are răspunsuri concrete la aceste puncte, atunci totul devine o sursă a confuziei în capul ţugulanului, această ţintă finală de al cărui vot au nevoie toţi.
Dar tare mi-e teamă că asistăm la un nou şi mărunt episod din marele concert al sinistrei abdicări de la viaţă în România, concert ce se aude de 22 de ani, dar al cărui dirijor nu se vede.
În final, legat de motto-ul acestui text, păcat. Păcat că politicienii noştri nu-l mai citesc pe Mihail Sebastian. Ei n-au timp să se citească nici pe sine.

About răsfătzika

Sunt un om obişnuit. Obişnuit să cârcotească.:)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s