În sfârşit, a venit toamna, care, evident, nu e ca primăvara, nici ca vara, nici ca iarna. Este, pur şi simplu, toamnă, deşi unele zile sunt destul de călduroase, fapt semnalat şi de siliconatele de la meteo, care ne tot spun că avem temperatură în termometre. O exprimare mai tâmpită nici că se poate, dar, unde nu e creier, nu poţi cere nimic…
M-am trezit cu faţa la cearceaf. Asta e, se mai întâmplă. Şi, ca de obicei în asemenea momente, nu îmi convine nimic. Sper ca situaţia să se remedieze mai spre după-amiază. Am o grămadă de treabă, telefoane de dat şi nu am chef de nimic. Vreau să stau. Să stau şi atât. Să închid televizotrul, computerul, telefonul, tot… Să nu fiu decât eu cu mine şi cu o carte bună, în compania unei căni cu ceai fierbinte. A unui oolong. Să nu mă întrebe nimeni nimic. Să nu întreb nimic. Să fie atât de linişte, încât să îmi aud bătăile inimii.
răsfătzika
