Mărturii din temniţele iadului


Sursa: Adevarul

Mihai Dionisie (75 de ani) şi Constantin Vlasie (78 de ani) sunt supravieţuitori ai regimului de exterminare comunist condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej, chinuiţi ani întregi la Gherla, Jilava şi Aiud. Mihai Dionisie a fost arestat la 17 ani şi a îndurat 10 ani de schingiuire, foamete şi groază. A fost dus inclusiv în faţa plutonului de execuţie pentru a fi intimidat.

Drama lui Mihai Dionisie a început în 1949, când Securitatea începuse colectivizarea. Elev fiind, el a asistat la operaţiunile prin care oamenii erau forţaţi să renunţe la toate proprietăţile pe care le aveau: teren, cereale şi animale. Toate bunurile trebuiau duse la CAP, iar cine nu se supunea era ameninţat cu duba Securităţii.

Silniciile la care au fost supuşi ai săi au stârnit răzvrătirea elevului de 15 ani, Mihai Dionisie. „Atunci se învăţa limba rusă. Profesoara ne spunea că trebuie învăţată şi de părinţii noştri pentru că Uniunea Sovietică este «sora noastră mai mare». Dragostea de ţară m-a făcut să mă opun”, povesteşte fostul deţinut politic, ajuns acum la vârsta de 75 de ani. În 1952, a fost arestat împreună cu alţi nouă colegi de la Grupul Şcolar CFR din Galaţi. Motivul: „Nutrire de sentimente duşmănoase faţă de regimul comunist”.

Şocul primei detenţii

La momentul arestării avea doar 17 ani şi opt luni. A fost considerat „duşman al poporului” şi a stat închis în beciurile Securităţii nouă luni, după care a fost dus la Penitenciarul Galaţi. Pe 5 decembrie 1952, Tribunalul Militar Bucureşti l-a condamnat la opt ani de detenţie. A mai făcut încă doi ani de temniţă pentru că a refuzat să devină colaborator al Securităţii. Prima dată a trăit ororile comunismului în penitenciarul de la Galaţi, care era condus de un om diabolic – Petrache Goiciu. El a instituit un extrem de riguros regim de detenţie şi muncă. Teroarea lui Goiciu a cunoscut-o şi liderii PNŢ (Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi mulţi alţii).

„Eram izolaţi fiecare într-o celulă, nu puteam comunica între noi decât prin alfabetul Morse. Când ne-au depistat sistemul de comunicare a început „îmblânzirea” prin bătăi până la sânge. Nu prea mai erai om după astfel de schingiuiri”, povesteşte Mihai Dionisie. Una dintre metodele cele mai dure de bătaie era „la tălpi”. Deţinuţii erau descălţaţi şi bătuţi cu bastoane de lemn sau de metal. La Galaţi mai existau trei metode de bătaie crunte: covorul, rotisorul şi ringul.

„Eram un cadavru viu”

„Te înfăşurau într-un covor şi te loveau cu picioarele unde apucau. Asta era metoda covorul. Apoi te aşezau ghemuit pe o bară de metal, te legau la mâini şi la picioare şi te loveau cu picioarele în timp ce te învârteau. Ăsta era rotisorul. A treia metodă de tortură era ringul. Te puneau în mijloc şi te întrebau «De ce ai făcut asta banditule?, «Nu vei ieşi viu de aici!» şi te loveau cu bestialitate”, îşi aminteşte fostul deţinut politic.

După Penitenciarul Galaţi a urmat „închisoarea morţii”-  Gherla. Pentru că a îndrăznit să comunice cu un alt deţinut a fost aruncat într-o carceră, în care a stat 100 de zile. „Mâncare îmi dădeau odată la trei zile şi consta în zeamă de varză. Dormeam pe jos, era frig, umezeală şi mucegai. Eram bolnav. Devenisem un cadavru viu”, spune fostul deţinut politic.

„În 1956, când era Revoluţia din Ungaria, la Gherla s-a creat o adevărată revoltă. Pe vremea aceea nu aveai voie să vezi afară. Geamurile aveau obloane. În semn de revoltă, toţi deţinuţii au dat jos obloanele. S-au răzbunat şi ne-au zdrobit în bătaie. Cel mai cumplit lucru care se petrecea acolo era faptul că ucideau în sufletele oamenilor credinţa în Dumnezeu, te forţau să-ţi urăşti semenii. Închisorile erau pline de oameni nevinovaţi” , povesteşte cu groază Mihai Dionisie.

„M-au pus în faţa plutonului de execuţie”

Cel mai cumplit moment l-a trăit în ziua în care trebuia să fie eliberat. „Pentru că am refuzat să devin colaborator al Securităţii, m-au pus în faţa plutonului de execuţie ca să semnez. Am văzut moartea cu ochii, dar nu mi-am pierdut credinţa în Dumnezeu şi poporul român. În acel moment a sunat procurorul închisorii şi i-a spus călăului că nu admite executarea sentinţei. Şi acum mă gândesc cu groază la acele momente”, mărturiseşte Mihai Dionisie.

Şi astăzi, după 50 de ani de la eliberarea din închisorile comuniste, Mihai Dionisie retrăieşte acele coşmaruri. „Mă trezesc noaptea transpirat şi îmi doresc să uit trecutul. Retrăiesc acele clipe de teroare. Nu pot uita momentul în care am fost pus în faţa plutonului de execuţie”, spune fostul deţinut politic.

Viaţa în „libertate”

Pe 30 marie 1962 a fost eliberat. Familia l-a crezut mort. Reîntâlnirea a fost extrem de emoţionantă: „Tatăl meu a murit în război, dar mama  a fost aproape să se piardă, avea senzaţia că nu sunt eu. Eram foarte slab, bolnav, credea că sunt o fantomă”, povesteşte cu ochii în lacrimi Mihai Dionisie. Ca marea majoritate a deţinuţilor politici, după eliberare s-a angajat în Combinatul Siderurgic din Galaţi, dar a rămas sub supravegherea autorităţilor poliţieneşti până în 1989. „Am lucrat în combinat până în momentul în care m-au descoperit securiştii şi au început persecuţiile. În 1969 a venit un Ordin general şi au dat afară toţi foştii deţinuţi politici. Atunci mi-au desfăcut contractul de muncă şi m-am dus în agricultură”, spune fostul deţinut politic. Are dosare întregi cu note informative de la CNSAS. A aflat că a fost turnat de un vecin de bloc şi o fostă colegă de serviciu. În 2009 a dat în judecată statul român cerând despăgubiri pentru suferinţa pricinuită în închisorile comuniste.

„Te înfăşurau într-un covor şi te loveau cu picioarele unde apucau”

Mihai Dionisie supravieţuitor

„Ne puneau să mâncăm fecale, dormeam pe jos, ne băteau la tălpi până leşinam”

Constantin Vlasie supravieţuitor

Îngrozitoarea prigoană comunistă

Regimul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, 1948-1965, a compus un univers concentraţionar îngrozitor, format din peste 130 de unităţi de detenţie, în care au fost ucişi şi torturaţi peste două milioane de oameni. Penitenciare ca Jilava, Rahova, Sighet, Gherla, Aiud, Mislea, Piteşti sau Canalul Dunăre Marea Neagră – înfiinţat în România chiar la sugestia lui Iosif Stalin – au fost case de tortură pentru intelectuali, pentru elita politică şi religioasă, pentru disidenţii care se împotriveau regimului comunist. Securitatea a fost instituţia represivă care popula aceste iaduri, folosind intervenţia armată, reţeaua de informatori. Arta şi cultura au fost politizate, s-a impus controlul asupra Bisericii Ortodoxe, a început prigoana împotriva cultelor religioase, iar în România fusese instaurat un regim penitenciar asemănător Gulagului Sovietic.

„A fost ca la Auschwitz, doar că nu ne-au gazat”

La fel ca Mihai Dionisie, gălăţeanul Constantin Vlasie povesteşte despre cea mai cumplită metodă de distrugere a personalităţii umane inventată şi aplicată de comunişti.Pentru Constantin Vlasie, calvarul a început în patra zi de Paşte, pe la 27 aprilie 1949, înainte să intre la Bacalaureat. Era elev la Liceul „Roman Vodă”, din oraşul Roman, judeţul Neamţ. În 1948, s-a înfiinţat Securitatea, iar în 1949 a făcut parte dintr-un prim lot de persoane arestate de sinistra instituţie.

Motivul: «uneltire împotriva ordinii sociale – articolul 209 Cod Penal». Tribunalul Militar Iaşi l-a condamnat la şase ani de puşcărie. „Făceam propagandă împotriva regimului comunist care abia se instaurase. Eram convinşi că vom reuşi să schimbăm ceva. Eram tineri şi credeam în şansa noastră. Asta până când un prieten, Titi Fântână, a vorbit de faţă cu un coleg de şcoală, Dan Manole. Acesta din urmă ne-a pârât la Securitate şi am fost arestaţi”, povesteşte cu amărăciune fostul deţinut.

Gherla – casa iadului

Au urmat clipe groaznice. A fost considerat „duşman al poporului” şi a fost ţinut şase luni în beciurile Securităţii, fiind anchetat zi şi noapte. A fost încarcerat la închisorile „Galata” Iaşi, Jilava, Peninsula Valea Neagră, Poarta Albă şi Gherla. Fostul deţinut politic consideră că torţionarii comunişti au fost la fel de răi ca hitleriştii.  „Au fost diabolici. Ne puneau să mâncăm fecale, dormeam pe jos, ne băteau la tălpi până leşinam. Erau zile când nu ne scoteau deloc afară.

Nevoile le făceam în aceeaşi cameră. Era un miros infect. Baie făceam odată pe săptămână. Ne băgau sub duş rece. A fost la fel ca la Auschwitz, doar că nu ne-au gazat. Închisorile erau pline de oameni nevinovaţi”, îşi aminteşte ororile prin care a trecut Constantin Vlasie.

«Ajunsesem un cadavru pe verticală»

La Gherla, a trecut prin „reeducare”. Pe lângă bătăile aplicate, s-au organizat ritualuri demenţiale pentru distrugerea morală a victimelor.

„Au vrut să ne demoleze moralul. Aveau metode diabolice pentru a ne face să renunţăm la credinţa noastră şi să ne închinăm lor. Ajunsesem un cadavru pe verticală. Nu vă puteţi imagina cum arată iadul. Mureau oamenii pe capete. Cădeam din picioare de foame şi foştii torţionari se lăudă acum la televizor că ne dădeau să mâncăm ciocolată. Când am ieşit din închisoare am aflat că cel care mă turnase, Dan Manole, devenise colonel de Securitate la Constanţa”, spune revoltat fostul deţinut politic.

Toată familia arestată

Securiştii nu s-au oprit până ce nu i-au distrus întreaga familie şi i-au confiscat întreaga avere, casă, teren, animale şi cereale. „Tatăl meu a fost închis pe motiv că era chiabur şi că făcea parte din Partidul Naţional Ţărănesc.Mama a fost condamnată la 52 de zile de închisoare pentru sabotaj. Fratele meu a fost închis la Jilava pe motiv că nu a denunţat un coleg de facultate care frecventa librăria Americana”, povesteşte fostul deţinut politic. Bătăile şi foametea din temniţă nu l-au făcut să-şi piardă speranţa că torţionarii săi vor plăti pentru faptele lor.

Avem nevoie de spiritualitate

„Mi-e scârbă de tovarăşul Ion Iliescu când îl văd zilnic la televizor. Nu pot uita că, după 43 de ani de comunism, i-a făcut golani pe studenţi în Piaţa Universităţii. E strigător la cer. Iliescu juca tenis cu Ceauşescu şi acum face pe moralistul. Vreau ca poporul român să nu mai fie superficial. Avem nevoie de spiritualitate”, declară revoltat fostul deţinut politic. La 81 de ani, Constantin Vlasie a dat în judecată statul român şi cere daune morale în valoare de 600.000 lei, pentru cei şase ani de viaţă sacrificaţi în temniţele comuniste.

Portret de criminal

Unul dintre cei mai feroce torţionari ai regimului comunist a fost Eugen Ţurcanu (1925-1954). Acesta a fost liderul unui grup de deţinuţi care au maltratat alţi deţinuţi, în scopul „reeducării” acestora în spiritul marxism leninismului, luând parte activ la ceea ce s-a numit „fenomenul Piteşti”.


 

 

Anunțuri

Despre răsfătzika

Sunt un om obişnuit. Obişnuit să cârcotească.:)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Mărturii din temniţele iadului

  1. codin zice:

    Astept sa dam fila istoriei si sa ii vedem in puscarii pe asasinii culturii, economiei si ai valorilor nationale de dupa 1989! Ii recunoastem usor dupa averile uriase acumulate si dupa traseele externe pe care le parcurg pentru verificarea si alimentarea conturilor, dupa shopping, futing, table, rable, etc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s