„La un poet…”


O, poete, muza ta
A pierdut a sa junie,
Şi suava poezie
Ce pe toţi îi îmbăta
Cu torente d-armonie?
Unde rozele-au zâmbit,
Spinii le luară locul;
Floarea morţii, siminocul,
Peste crini a răsărit.
Gheaţa-nlocuieşte focul!
Nu ştim noi că-aice jos
E o vale de suspine?
Cată să o ştim prin tine,
O, poetul meu frumos,
Cu cântări dulci şi divine!
Cerul roza-a născocit.
Prin parfum să ne răpească,
Boarea să ne răcorească,
Şi poetul fericit
Inima să-ntinerească.
Iară tu, poetul meu,
Poţi să verşi veninul tău
În cântările senine,
Dar atât cât să faci bine
Şi să nu îneci în rău
Zilele cele puţine.
Păsările negrei seri
Sunt destule să cobească
Vijelii, să veştejească
Florile de primăveri,
Şi tirani ca să lovească.
Tu încinge lira ta
Cu a zeilor cunună,
Şi cum varsă dulcea lună
Pentru toţi lumina sa,
Varsă inima ta jună! (Dimitrie Bolintineanu)

Am simtit un fior poetic si am decis ca versurile de mai sus reflecta intru totul latura sensibila a unui om politic. Daca inca nu stiti despre cine este vorba – e drept, nu am dat nici un indiciu – ei bine, aflati ca ma refer la nimeni altul decat deputatul ploiestean Sever Voinescu Cotoi.

Intr-o postare din a doua zi a lui septembrie, probabil, atins de melancolie, de tristetea ca zilele insorite ale verii s-au dus si azi-maine pleaca si randunelele spre tarile calde, deci nu in spatiul Schengen, Sever Voiunescu scrie: „Splendidă dimineaţa de toamnă în Ploieştiul meu. Una dintre acele dimineţi în care, vorba poetului, toamna îţi acoperă inima cu ceva. (n.mea: „Emotie de toamna”, Nicu Alifantis). Fac cîţiva paşi pe străzile copilăriei mele, gîndindu-mă la ceea ce s-a întîmplat aseară.” Cand inima bate cu putere, atentia se focuseaza pe evenimentul produs aseara. Ce s-o fi intamplat???!!!??

„E vorba despre şedinţa grupurilor noastre parlamentare.”, ne lamureste Cotoi.

Coninuarea postarii este delicioasa, ca un ecler vienez mancat pe furis de o femeie aflata la dieta. Sa-ti lingi circumvolutiunile, nu alta! Il redau mai jos, pentru ca asa demonstratie de scriitura, emotie, alaturare de cuvinte din lexicul primar nu mi-a fost dat sa intalnesc intr-un singur loc cam de multisor! Cu alte cuvinte, o compunere pentru care invatatoarea i-ar fi dat nota zece in clasa a doua. Totul se petrece dupa ce Sever Voinescu se intoarce din plimbare, imbatat de frumusetea toamnei si anesteziat de tristetea unui trecut dus mult prea devreme, inainte ca poetul nostru ca apuce sa simta realitatea care, asemeni iubirii lui Nichita Stanescu, i-a sarit in fata, dupa ce, inevitabil, il pandise-n asteptare mai demult.

„Revenit din plimbare, mă întîlnesc cu 10 – 15 ploieşteni veniţi în audienţă, la cabinetul meu parlamentar. Ca de obicei, nu-mi pot reprima senzaţia distanţei cosmice dintre problemele lor, problemele reale ale unei vieţi obişnuite, şi agenda politică. Locuri de muncă, bani, locuinţe, ajutoare, sponsorizări, dar şi autorizaţii de construcţie, procese care se eternizează, bănci absurde ori branşamente la reţeaua de apă. Fac tot ce pot să-i ajut şi, ca de fiecare dată, am frustrarea că nu le pot rezolva problemele imediat şi pe de-a întregul. Dau telefoane, scriu adrese, insist, pledez –  rezolvarea problemelor lor este mereu în puterea altuia. Uneori am succes, alteori nu. Dar sentimentul pe care mi-l dă simplul fapt că mă implic de partea lor este reconfortant şi, în sine, motivant. Ca niciodată, cîţiva dintre ei vor să discutăm politică. Mă întreabă despre atitudinea mea din şedinţa grupurilor parlamentare. După audienţe, găsesc pe telefonul mobil zeci de apeluri ratate, mai toate de la jurnalişti dornici să discute cu mine despre şedinţa de ieri. Pentru că există o oarecare curiozitate, spun, în cîteva vorbe, esenţialul în ceea ce mă priveşte.

  1. Am optat, argumentat şi votat pentru ca premierul, împreună cu guvernul său, să-şi depună mandatul şi să trecem neîntîrziat la constituirea unui alt guvern, bazat pe aceeaşi majoritate. Argumentele sunt multe, dar esenţialul este că numai un nou proiect politic (adică guvern cu ministere puţine, cu feţe noi şi, mai ales, cu idei şi abordări noi) ne mai poate aduce relansarea. În plus, nimic nu poate mobiliza mai bine această majoritate, despre care unii spun că nu există, decît lucrul la un nou început. Nu am fost suficient de persuasiv. Ideea mea a fost sprijinită, în final, de alţi 5 colegi. La vot, alţi 12 s-au abţinut şi restul, peste 100 de colegi, au votat pentru o altă variantă. Adică, încredere pentru premierul Boc şi mînă liberă pentru acesta în privinţa unei remanieri, pe care mai toată lumea a considerat-o necesară. Şi acum cred că am pornit pe un drum greşit. Dar copleşitoarea majoritate l-a decis şi, prin urmare, trebuie să-l urmăm pînă cînd se va înfunda de-a binelea şi apoi, tot împreună, vom găsi un alt drum. Nu dezertez, nu abandonez, nu mă resemnez. Cred că votul masiv al grupului a mărturisit reacţia în faţa unui pericol şi nu în faţa unei oportunităţi. Mai precis, a votat instinctul primar şi nu viziunea. Asta e!
  2. Niciodată nu voi vota o moţiune a PSD. Cu toate că am votat ferm pentru înlocuirea guvernului Boc, nu voi sprijini niciodată un demers care ar aduce PSD la putere. Cred, în continuare, că PSD este structural incapabil să guverneze în interes naţional, iar modelul de societate asistenţială şi egalitară pe care îl propune suprimă României orice drept la renaştere.

La Ploieşti, toamna continuă să fie splendidă. O lumină galbenă, curată, matură  dă transparenţă rece aerului şi un fel de pace veştejită freamătă uşor castanii. Mama a gătit mîncare de cartofi (da, da, ştiu la ce vă gîndiţi, de cîte ori spun “cartofi” zîmbesc şi eu). Dincolo de politică, lumea e frumoasă…

PS Mulţi mă întreabă despre X sau Y, cum a votat, cum s-a comportat, ce a zis. Niciodată nu voi povesti aşa ceva. Despre mine, totul – despre alţii, nimic. De asemenea, părerea mea despre cel care sau cei care au făcut înregistrări în timpul şedinţei şi le-au dat presei, “pe surse”: habar n-am cine sînteţi, dar vă dispreţuiesc!„.

Si, in final, o melodie pentru acest om care traieste drama prepelitei din povestirea lui Bratescu-Voinesti.

Anunțuri

Despre răsfătzika

Sunt un om obişnuit. Obişnuit să cârcotească.:)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la „La un poet…”

  1. thevaterror zice:

    deci e misto sa fi politician…

  2. costache zice:

    Rasfatzika, de ce-ti irosesti nervul gazetaresc cu papitzoiul pupinbasesc Seve(Rica) Venturiano ? Nu vezi ca diareicul telectual ii crede prosti sadea pe cei ce cad prada frazeologiei lui snoabe, de un ridicol maretz? Pushlamaua ghiftuita din camaraderia cu alde Dom’ Costel. Mavriche, Mondialu’, Prigoana et co., suficienta siesi ca o gogoasa prajita in ulei de frana servita in timp ce tine un discurs gogoric catzarat pe gratarul de mici din Piatza Candiano Popescu. Mai bine i-ai spune lui Fulgerica ot Ploiesti ca legalmente un deputat nu poate da nimanui telefoane sa rezolve doleantzele cetetzenilor care ii cer locuri de munca, interventzii in justitzie, autorizatii de constructie, interventzii la autoritatzi, la banci, la bransamente de apa, etc.,etc., fiindca asta se numeste trafic de influentza intrucat problemele sunt de competentza executivului nu ale legislativului unde peroreaza si isi freaca fundul galma cu barbishon de frizer la(vezi IL Caragiale, Grand Hotel Victoria Romana). Tot ce poate face Cufurici Demagogul e sa indrepte ptentzii catre comisiile parlamentare pentru cercetarea abuzurilor, pentru drepturile omului, etc., spre Avocatul Poporului, poate face interpelari pe adresa membrilor guvernului sau propuneri legislative care sa corecteze racilele de care se plang cetatenii si, in primul rand, sa voteze numai in interesul cetatenilior!!! Daca va vota in continuare numai la comanda de partid in interesul clientelei vorace si apatride care a secatuit Tara datoare vanduta adusa in pragul falimentului si disolutiei statale, telefoanele si interventziile naparstocului inchipuit nu vor mai tine de cald nimanui. Desteapta-te, cretine!

  3. costache zice:

    corectura: barbishon de frizer la (vezi IL Caragiale- Grand Hotel Victoria Romana)

  4. costache zice:

    Nu intzeleg de ce nu se preia textul exact cum a fost redactat?! Corectez din nou: …cu barbishon de frizer la „Frizeria Fornisorul Garei- special in masele”(vezi IL Caragiale, Grand Hotel Victoria Romana).

  5. Zadkielix zice:

    Omul este o frontieră. Fiinţă dublă, marchează limita între două lumi. Dincoace de el, e creaţia materială, dincolo, misterul…
    Interesanta aceasta postare!
    Si, fie ca acest nene e unealta unuia sau altuia, l-ai creionat si l-ai descris , in multe tuse fine!
    🙂
    Mi-a placut, crede-ma!
    🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s