Şi, totuşi, de ce ne preocupă evoluţia relaţiilor româno-ruse



Dr. Ion Porojan, ambasador

În ultimii ani, am vorbit sau am scris de mai multe ori, în diferite ocazii şi formate,  despre relaţiile româno-ruse din dorinţa sinceră de a stimula dezbaterea constructivă, aprofundată a specialiştilor, analiştilor, experţilor. Sper că nu greşesc prea mult atunci când afirm că sunt dezamăgit că, de circa două decenii,  România nu reuşeşte să aibă un dialog bazat pe încredere şi respect reciproc, pragmatic şi fără resentimente cu Federaţia Rusă.

Aceste resentimente există şi ele nu pot fi ignorate. Ameninţările ex-URSS la  adresa securităţii României, raptul Basarabiei, instaurarea comunismului în ţara noastră cu ajutorul tancurilor sovietice   au generat un curent de opinie anticomunist, antibolşevic şi antisovietic. Nu poate fi dat uitării nici faptul că relaţiile dintre România şi ex-URSS au fost distante în timpul regimului Nicolae Ceauşescu. A existat, totuşi, o perioadă imediat după căderea dictatorului, când  s-a sperat că ele se vor îmbunătăţi, dar s-a dovedit a fi, însă, o speranţă neîmplinită.

După căderea comunismului şi destrămarea URSS, România nu a reuşit să aibă o politică externă coerentă, pragmatică faţă de Kremlin. Din seria de acţiuni ale părţii române, amintim semnarea intempestivă a Tratatului cu URSS (aprilie 1991) sau renunţarea, de pe o zi pe alta, la parafarea Tratatului de bază în 1996, într-un moment în care Moscova manifesta disponibilitatea pentru închiderea dosarelor mai sensibile.

Noi avem interesul să restabilim  şi să dezvoltăm legături economice solide şi de lungă durată cu Federaţia Rusă, deşi se cunoaşte că nu se poate ajunge la realizarea acestui obiectiv în absenţa unor raporturi politice deschise, a unor contacte şi  întâlniri  periodice pe teme pline de conţinut  cu decidenţii de la Kremlin.

După părerea mea,  lipsa unei comunicări formale la nivelul autorităţilor, pe de o parte, şi inhibiţia românilor faţă de tot ce este ruses, confundat,  mai în toate cazurile, cu ceea ce a fost sovietic, pe de altă parte, au „îngheţat” raporturile româno-ruse, după 1990.

În politică României faţă de Est nu a existat o strategie coerentă şi de aceea ţara noastră nu a reuşit să devină acel„cap de pod” între Vest şi Est. Integrarea în Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană au fost ani buni singurele obiective ale politicii externe româneşti, celelalte direcţii find lăsate oarecum în derivă sau neglijate cu bună-ştiinţă.

Informarea opiniei publice din ţara noastră şi Rusia în ultimele două decenii, poate mai mult decât în oricare  altă perioadă anterioară din relaţiile bilaterale, a căror vechime a trecut de 130 de ani, se face trunchiat, cu vădită tentaţie de senzaţional şi chiar răutate – incendii, accidente, conflicte militare, terorism, catastrofe, greve etc. Fireşte, aceste stări de lucru există şi nimeni nu le poate opri, dar în ţările noastre se desfăşoară cu preponderenţă activităţi economice, politice, culturale, ştiinţifice, artistice care au acces în mass-media foarte rar şi extrem de selectiv, pornindu-se de la premisa că ceea ce este pozitiv nu are acelaşi impact ca ştirile de senzaţie.

Cu puţin timp în urmă, ambasadorul Federaţiei Ruse, A.A.Ciurilin, un reputat istoric şi un diplomat cu vastă experienţă, pe care, personal, îl apreciez, spunea că „Moscova ascultă ce se spune la Bucureşti, dar vrem ca şi ce se spune la Moscova să fie auzit aici”.

Luigi Cajani de la universitatea italiană  „La Sapienza” spunea că „Raporturile dintre istorie şi politică sunt de foarte multe ori dificile din cauza importanţei pe care statele au acordat-o şi o acordă istoriei, în special la nivelul învăţământului pentru a forma un consens care să  le legitimeze şi să le susţină”.  „Puterea politică încearcă să reacţioneze utilizând strategii tradiţionale şi dezvoltând noi metode pentru a controla cercetarea şi, mai ales, predarea istoriei în şcoală”.

Cine are curiozitatea să citească manualele de istorie pentru liceu din ţara noastră, cine va avea curiozitatea să citească manualele de istorie din Federaţia Rusă va înţelege de ce continuă să mai existe resentimente faţă de ruşi în România şi de ce în Rusia se mai aud voci, chiar şi ale unor demnitari, care fac trimitere la „fasciştii români”. Oare să nu se găsească o soluţie pentru a depăşi această inadmisibilă stare de lucruri. Dacă veţi citi articolele publicate în revista „Magazin istoric” (nr.4,5/2008 şi 1/2009) despre felul în care au fost percepute în Federaţia Rusă anumite evenimente istorice din România, veţi  înţelege cât de mult au de lucru diplomaţii, cercetătorii, istoricii  şi cât de utile ar fi discuţiile dintre cei mai buni istorici din cele două ţări pentru a găsi rezolvări acceptabile care să ducă la apropierea şi nu la distanţarea dintre ţările şi popoarele noastre.

Un apreciat analist de politică externă din ţara noastră arăta că se poate constata cu uşurinţă că „lipseşte comunicarea chiar şi între universităţi, între alte instituţii de stat”. „Nu s-a studiat în amănunţime legislaţia rusă-spunea Valentin Stan –  şi nici piaţa de acolo pentru a se documenta şi a stabili contacte economice durabile”. În condiţiile unei lupte acerbe dintre companii şi investitori de marcă pentru a pătrunde pe piaţa rusă, „trebuie să acţionăm viguros, cu forţă pentru a găsi «nişele noastre» în care putem acţiona”.

În puţine ocazii şi puţini oameni cu responsabilitate şi viziune au exprimat îngrijorarea despre ceea ce pierdem noi, românii, din cauza lipsei unor raporturi bune cu Răsăritul şi cu Rusia în special.  Mă alătur în modul cel mai sincer celor care în România gândesc profund şi cu viziune despre ce ar trebui să însemne relaţii româno-ruse bune, deschise dialogului şi cooperării reciproc avantajoase.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov spunea, la o întâlnire cu ex-ministrul de externe Adrian Cioroianu,„Trebuie să ne bazăm acţiunile pe interesul nostru comun, pe beneficiile reciproce şi pe exploatarea unui potenţial foarte bun în comerţ şi economie, dar şi în domeniul cultural şi social.  Vrem să fim parteneri în contextul discuţiilor despre edificarea în comun a securităţii europene. Astăzi totul este interconectat, nimeni nu-şi mai poate construi securitatea pe insecuritatea altuia.  În relaţia noastră de securitate trebuie să existe un proces de găsire aconsensului”. Ministrul de externe rus aprecia afirmaţia ex-ministrului de externe român că „România are nevoie de o politică curajoasă, dar nu agresivă”. Este regretabil că mulţi oameni din domeniul politic şi economic înţeleg că trebuie schimbată această stare de lucruri, dar, în afara unor declaraţii de principiu făcute în anumite împrejurări, nu se vede nici o îmbunătăţire în raporturile romano-ruse.

Actualul preşedinte al Comisiei Economice şi Servicii din Parlamentul ţării Iulian Iancu spunea recent că „trebuie ca România să nu mai aştepte, a pierdul miliarde de dolari” din faptul că nu are relaţii reciproc avantajoase cu Rusia. Potrivit estimărilor sale, la nivelul anului 2020, Uniunea Europeană va fi dependentă  de importurile energetice ruseşti. în proporţie de 70% . „România se află foarte aproape de Rusia şi am  profita mai mult de această oportunitate.Dependenţa UE de energie va schimba rolul României pe harta geopolitică a Europei , este de părere parlamentarul român.

Relaţiile României cu Rusia se rezumă la eterna temere a românului: „Vom avea sau nu vom avea cădură la iarnă, cu alte cuvinte, vom primi sau nu gaze naturale de la ruşi” spunea recent reputatul economist Mircea Coşea. El arăta că, în relaţiile româno-ruse, raporturile economice sunt primordiale. După părerea sa, mergem într-o direcţie greşită., pentru că, faţă de situaţia din România, Rusia a avut o tranziţie de succces, a înregistrat o acumulare internă de capital folosită în scopuri eficiente. „Rusia practică investiţia, nu o caută”.spunea M.Coşea, menţionând că relaţia ţării noastre cu Rusia va fi în viitor o „relaţie de energie”. El a fost de părere că desconsiderarea pieţei ruseşti, mai ales după 1990, a dus la ieşirea României de pe această piaţă. „Avem nevoie de Tezaur, dar avem nevoie şi de gaze naturale” a mai spus M.Coşea, dorind să evidenţiere rolul pe care-l joacă în prezent economicul în relaţiile dintre state. „Pentru mine – arăta reputatul economist – este clar că aici nu este vorba numai de Tezaur sau numai de gazele naturale. Aici este vorba despre o proastă abordare şi gestionare a relaţiilor ţării noastre cu Rusia.

Împărtăşesc întrutotul aprecierea europarlamentarului Adrian Severin, unul dintre cei mai  buni diplomaţi şi oameni politici ai acestor ani, că în raporturile româno-ruse am cedat acolo unde nu trebuia, n-am cedat acolo unde nu aveam nimic de apărat, ne-am concentrat pe chestiuni minore, fără a avea idei sau propuneri în probleme majore.

Marcarea în România a 130 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări a prilejuit mai multe acţiuni în cadrul cărora s-a ajuns la concluzia comună că      diplomaţii români şi ruşi, ca şi oamenii politici din cele două ţări, vor trebui să găsească acele căi, acele mijloace şi modalităţi care să stimuleze colaborarea, cooperarea şi dezvoltarea raporturilor româno-ruse. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei României, vorbea în cuvântarea sa  la evenimentul amintit despre „necesitatea edificării relaţiilor româno-ruse pe baza raţiunii, a lucidităţii, respectului reciproc şi pragmatismului”.

Exemplul unor ţări europene care au avut un contecios similar cu cel din raporturile romano-ruse ne dă speranţa, ba chiar certitudinea că, dacă va exista voinţă politică, dacă vom privi mai mult în viitor, lăsând  specialiştilor posibilitatea de a clarifica unele chestiuni controversate din trecutul nostru mai îndepărtat sau mai apropiat, există reale posibilităţi de dezvoltare a colaborării dintre România şi Federaţia Rusă.

Este timpul ca partea română să manifeste iniţiativă în reînnodarea dialogului şi a contactelor la vârf cu Rusia, să acţioneze pentru o abordare pragmatică  în raporturile bilaterale. Sunt optimist şi vreau să cred că voi fi martorul unor schimări majore  în relaţia ţării nostre cu Federaţia Rusă, în beneficiul popoarelor noastre.

About răsfătzika

Sunt un om obişnuit. Obişnuit să cârcotească.:)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Şi, totuşi, de ce ne preocupă evoluţia relaţiilor româno-ruse

  1. adriana spune:

    BRAVO! Jurnalist scrie pe tine !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s