PREOŢII DAU ATACUL LA BUGETELE PUBLICE


Sursa: Mesagerul de Urziceni
În 2010, schimbarea produsă la vârful Episcopei Sloboziei şi Călăraşilor se observă în cele mai laice detalii cu putinţă. Practic, după ce „ministrul de Finanţe al Patriarhiei”, PS Vincenţiu, s-a obişnuit cu relieful sărac al zonei Ialomiţa – Călăraşi, suflul nou al poţiunii politică – administraţie – Biserică în doze diferite, răzbate din rărunchii întregii organizări administrativ-teritoriale. În funcţie de fiecare obiectiv în parte, amestecul prinde forme diverse. Mai întâi, un parteneriat între o Episcopie, o Arhiepiscopie şi o Cameră de Comerţ pentru deschiderea pe bani europeni a unui Centru de Resurse pentru structurile economiei sociale, care şcoleşte, informează şi consiliază manageri de proiect. Ulterior, o halcă de şase loturi de teren în folosinţă gratuită pe 25 de ani, cu posibilitate de prelungire, pentru Episcopie, în vederea construirii de locuinţe cu destinaţie socială şi de serviciu în Slobozia. Şi nu în ultimul rând, o colaborare a Protoieriei Urziceni cu CJ Ialomiţa pentru implementarea de proiecte de asistenţă socială – în 2010, „Alături de oameni, pentru oameni”. Nu mai punem la socoteală sprijinul financiar oferit din bani publici pentru pictura locaşelor de cult, construcţia de biserici şi dărâmarea lor, ca să nu ne aducem aminte de alte detalii…

Protoiereul de Urziceni a ieşit la lecţie

La puţine zile distanţă de prezenţa Episcopului Vincenţiu la dezbaterea publică a bugetului judeţean la Slobozia, Urziceniul a bifat şi el un eveniment cu acelaşi scop. Municipiu mai mic, şef clerical pe măsură. În acest caz, Protoiereul Bogdan Ionuţ Stancu. Prezentarea proiectului de buget judeţean pentru 2010 la Urziceni a constituit cadrul perfect pentru Protopopul de Urziceni de a propune Consiliului Judeţean un parteneriat pe termen lung. „Alături de oameni, pentru oameni”, aşa cum se numeşte proiectul propus pentru parteneriat, vizează domeniul asistenţei sociale. Principiul de parteneriat propus de PC Pr. Stancu este exact ceea ce era de aşteptat să fie: o socoteală simplă pe bani publici, iar Biserica face cărţile… Mai exact, fiecare la ce se pricepe. Consiliul Judeţean la aruncat cu banii publici, iar clericii la mersul cu împărţeală.
„Pentru o corectă informare a opiniei publice”… şi clişeul poate continua, redăm intervenţia Protoiereului de Urziceni în dezbaterea publică organizată în municipiu, pe tema bugetului judeţean, în caz că n-aţi fost de faţă, ori n-aţi ascultat-o pe la Radio Campus: „Preoţii sunt cei care depistează întotdeauna, prin mijloacele pe care le au la îndemână, şi mă refer la momentele tradiţionale, când merg cu icoana, cu Botezul,depistează cazuri ale familiilor care au diferite probleme, fie cu copii multi şi cu lipsa posibilităţilor de întreţinere, fie bătrâni, fie cei care nu-şi pot permite anumite medicamente. Noi am iniţiat anul acesta în Municipiul Urziceni un proiect „Alături de oameni pentru oameni”, un proiect pe care îl desfăşurăm cu cele patru parohii care sunt în municipiul Urziceni. Obişnuim să facem diferite colecte la fiecare slujbă şi la fiecare sărbătoare, colecte de care se ocupă, pentru a exista transparenţă, mebri din comitetul parohial. Femei din comitetul parohial se ocupă de aceste colecte care sunt fie în produse fie în bani şi după aceea ele se strâng şi se contabilizează la nivelul Protoieriei iar de aici cel puţin o dată pe lună cei care lucrează la asistenţă sociala merg şi identifică aceste cazuri.”

Stoenescu aruncă bomba…

Proiectul Protoiereului de Urziceni nu este menţionat în crochiul bugetului judeţean pe 2010, dar este nominalizat printre propunerile din teritoriu. Din punct de vedere viabilităţii sale, proiectul parteneriatului CJ – Biserică pe asistenţă socială are puţine şanse de a fi luat în vreun viitor calcul, cel mai clar argument în acest sens fiind chiar declaraţia secretarului Consiliului Judeţean Ialomiţa, Constantin Stoenescu, cel care i-a pus frână la Urziceni Protopopului Stancu.
Secretarul CJI nu l-a menajat pe Stancu, sugerându-i, prin intermediul unei digresiuni pe tema pomenii tradiţionale, necesitatea unui transplant de mentalitate: „Vedeţi şi dumneavoastră aţi spus, există disponibilitate să facem chetă, să adunăm şi să dăm. Astăzi În România toată lumea s-a învăţat să primească, cu orice prilej, în orice împrejurare, oricând, să dai. E campanie electorală, dai sacoşele, vine Paştele, dai pomană, vine Crăciunul, dai pomană, vina Ziua Tatălui dai pomană, vine Ziua Mamei, dai pomană. Toată lumea să primească. Este o politică păguboasă. (…) Dacă biserica este disponibilă, dacă primarul este disponibil, dacă comunitatea este disponibilă, scuzaţi-mi cacofonia, facem un colectiv de oameni şi-i învăţăm pe aştia aşa-zişi în nevoie să-şi crească copiii, să-l întreţină pe cel cu handicap pentru că se dau bani pentru însoţitor. (…) Să-i învăţăm să-i ocrotească pe ăştia, să-i învăţăm să-şi facă curăţenie în casă, să-i învăţăm să trăiască modest dar să trăiască curat. Şi atunci dispar elementele şi senzaţia aceasta de sărăcie.”

Încolonarea la semnalul „PS-ului”

În argoul şcolilor teologice, titulatura de „Prea Sfinţit” este prescurtată din cauza vitezei în „PS”, articulat sau nu, în funcţie de situaţie – de la „Şase! Vine PS-ul!”, până la „Trebuie să merg cu săru’ mâna la PS!” Trecând peste această notă explicativă şi revenind la subiectul deschis mai sus, e lesne de observat conştiinciozitatea cu care preoţii s-au apucat de întocmit proiecte de parteneriat cu Statul, pe problematici diverse, de la momentul întronizării actualului Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor. Preocupările economico-administrative ale Prea Sfinţitului Vincenţiu s-au văzut încă de la prima cuvântare din postura de chiriarh al acestor meleaguri, atunci când i-a spus ministrului Blaga că-l va căuta în perioada următoare, pentru susţinerea unor proiecte cu banii din visteria ţării, cum ar fi cel de reabilitare termică a locuinţelor. Trendul era clar, iar preoţii subalterni nici nu ştiau ce-i aşteaptă.
Evenimentele petrecute mai spre zilele noastre mai menţionează în dreptul PS Vincenţiu, pe lângă mostrele deja prezentate, o „binecuvântare” a bugetului judeţean pe 2010, plătită scurt cu 3 miliarde din fonduri publice, pentru mozaicul bizantin al Catedralei Episcopale. Aşa stând lucrurile, reflectarea în teritoriu a acţiunilor cu iz bisericesc în cadru administrativ rămânea să însemne doar o problemă de timp.

STUDIU DE CAZ: „Catedrala” din Urziceni a înghiţit deja 10,25 miliarde din bani publici

Dorită de unii, considerată de alţii ca nefăcând parte din lista de priorităţi a Urziceniului, construcţia Catedralei a fost un proiect a cărui finanţare a înghiţit constant sume considerabile alocate de la Bugetul local. Până în momentul de faţă însă, nici banii publici pompaţi în urma multiplelor rectificări de buget, nici sponsorizările binefăcătoare nu au reuşit să acopere costurile finalizării pe deplin a emblematicului lăcaş de cult municipal. Într-un oraş de asistaţi social, lăcaşul de cult înghite de ani buni miliarde de lei, ori de câte ori i se face loc cererii de finanţare pe ordinea de zi a unei şedinţe aprobare a Bugetului local, ori de rectificare bugetară, din pur şi clamat raţionament creştinesc şi atât. „Vaca de muls” de mai ani, în speţă Consiliul local Urziceni, trebuie an de an şi de mai multe ori pe an să-şi asume responsabilitatea aprobării unor ruperi de miliarde din banii contribuabililor pentru diversele lucrări la Catedrală.
Istoria pe subiectul veritabilului aspirator de bani publici numit Catedrala Urziceni menţionează un episod de marcă din arhiva şedinţelor de Consiliu municipal, atunci când unul dintre aleşii locali s-a declarat siderat de nesfârşitele alocări bugetare către edificiul religios din centrul urbei, fără ca reprezentanţii Protoieriei să prezinte Legislativului o justificare a cheltuirii acestor bani publici. În aprilie 2005, în tip ce turla şi clopotniţa bisericii „Sfânta Treime” se dărâmau deasupra ignoranţei Protoieriei Urziceni, Consiliul local continua practica veche de a (mai) aloca 150 de milioane Parohiei „Sfinţii Împăraţi”, după insistenţele preoţilor slujitori de la Catedrală. Pe atunci consilier local, fostul candidat peremist la Parlament, Ion Mitrică, declara chiar că va sesiza Curtea de Conturi în legătură cu evidenţele contabile ale Protoieriei Urziceni: „Numai pentru această Catedrală s-au dat de la Buget 3 miliarde în trei ani. În plus, preoţii nu au motivat sub nicio formă cererea. Preotul de la Catedrală a venit acum cu nişte hârtii în care prezintă cheltuielile lor. De aici rezultă 2,7 miliarde. Dar până acum numai Consiliul local a dat 3 miliarde. Păi, unde e diferenţa?!”
În februarie 2006, o dată cu aprobarea Bugetului local, Catedrala a mai beneficiat de un sprijin financiar din bani publici, în speţă, de încă un miliard. Dacă ar fi să-l adunăm la socoteala simplă întocmită de fostul ales local Ion Mitrică, ar însemna să trecem în contul Catedralei, din 2000 până în 2006, peste 4 miliarde lei alocare bugetară. Şirul banilor publici din bugetul local pentru Catedrală continuă după graficul următor: 1 miliard în 2007, 1,25 miliarde în 2008 şi 2 miliarde în 2009. Şi nu se opreşte aici, fiindcă, săptămâna viitoare, prin proiectul de buget local pe 2010, Primăria propune încă 2 miliarde cu destinaţia Catedrala Urziceni. Ca un total aproximativ, de la momentul începerii construcţiei şi până în prezent „biserica blazon” a oraşului a supt din bugetul local 10,25 miliarde lei. Fiindcă vorbim de bani publici, putem să mai adăugăm lejer la socoteală şi miliardul primit în 2008 de la Ministerul Culturii şi Cultelor, prin HG nr.219/05.03.2008 şi HG nr.510/14.05.2008. E foarte posibil să fi sărit din calcul vreo rectificare bugetară, sau chiar mai multe, fapt pentru care ne cerem scuze. Chiar şi aşa, însă, Catedrala e pe plus, iar bugetul local pe minus…
(Dora CIŞMAŞU)

About răsfătzika

Sunt un om obişnuit. Obişnuit să cârcotească.:)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la PREOŢII DAU ATACUL LA BUGETELE PUBLICE

  1. baricada spune:

    Super! Urmeaza si episodul al doilea, ca un material separat, in curând se încheie documentarea pe dosarul cu obiectivele sociale finanţate cu fonduri europene, aud ca la Slobozia in loc de cantina sau club social s-au edificat adevărate locante de lux, e vorba de acel precedent pe care băieţii de la Ziarul Financiar l-au amintit doar la finalul articolului lor…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s