De ce nu vor românii unguri la conducerea Senatului



Nu, nu încep cu eterna poveste a ocupaţiei maghiare a ţărişoarei, nici nu trec în tabăra cealaltă să laud venirea maghiarilor la putere prin prisma luptei anticomuniste, curent reprezentat, culmea, după 20 de ani, în mintea multora, de cel răpus electoral de flacăra violet, Mircea Geoană.
În asemenea momente de agitaţie pe scena politică românească, acum cînd în ţară creşte număril şomerilor, dorul de Ceauşescu este mai mare ca niciodată.
Pagini întregi ale ziarelor sînt dedicate întîmplărilor petrecute înainte de ’89, Ceauşescu este adevăratul brand de ţară, iar românii plîng după tătuc. Că, nu-i aşa, era mai bine înainte, cînd te făceai că munceşti, leafa curgea, turnătoria aşijderea. Era simplu să îţi nimiceşti adversarii: o reclamaţie la Partid şi bietul om „era aranjat”.
Azi, cu disponibilizările, adevăratul român ar turna şi n-are unde. Aşa că îşi varsă năduful la colţul blocului, înjură acutalul regim şi deplînge vremurile glorioase cînd, la 23 august, ieşea la defilare, mînca pe săturate şi nu avea grija zilei de mîine. Dacă meseria practicată era de vînzător, magazioner sau muncitor, atunci în case era belşug. Omul simplu era descurcăreţ. Avea reţeaua lui, iar intelectualii nu făceau altceva decît să se ploconească în faţa proletariatului.
Ar trebui, oare, să mă îngrijorez că la conducerea Senatului ar putea ajunge un hun? Nici pe departe. Şi nici nu mă apucă tristeţea să plîng de milă unei ţări care nu îmi oferă nimic. Nu cred că, acum, ar trebui „să mergem la lupta cea mare” şi să ne amintim că România a mai fost sub jugul asupritor. De fapt, problema nu este asta. Ci teama unora că se duce pe apa sîmbetei adevăratul spirit de Mata Hari prezent în fiecare frustrat al acestui popor. Că, poate, ar trebui să lase lenea şi hoţia la o parte şi să se apuce de muncă. Şi, de ce nu, să scape de mentalităţile comuniste şi să încerce adevăratul capitalism. Dar nu cred că se va reuşi asta. Pentru că românul nu renunţă la credinţa lui – pe care o practică bînd, de Ziua celor 40 de sfinţi, tot atîtea pahare cu tărie – şi nici la specificul naţional – laşitate – exemplu clar în Mioriţa – fatalism şi misticism.
C-aşa-i românul…
Sursa foto: http://maghiaromania.wordpress.com/2009/10/19/proiect-de-afis-pt-hunor-kelemen/

About răsfătzika

Sunt un om obişnuit. Obişnuit să cârcotească.:)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la De ce nu vor românii unguri la conducerea Senatului

  1. Aleeda spune:

    E grav cu tine. Vorbesti de frustrati cand din vorbele tale reiese frustrarea… nu te pricepi deloc la a comenta, si nici nu stii prea multa istorie. ca altfel nu ai pupa in cur societatea din ziua de azi, ca la o adica asta faci 😉 o tara care nu iti ofera nimic pentru ca gandesti ca altii… nu sunteti in stare nici sa va aparati drepturile 😉

    • rasfatzika spune:

      Draga Aleeda,
      Articolele mele se adreseaza, in genere, unui numar restrans de cititori.Iar o gandire total nationalista nu face decat sa iti ingusteze orizonturile. Granita dintre patriot si extremist este destul de fragila…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s