SRI, SRI, ce frumos ştii ciripi!


 La 12 februarie 2010, Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Cristian Maior, a fost invitatul Radio România Actualităţi. Iată cîteva remarci făcute sub Scut, alături de comentariile aferente:

–         „Ameninţările nu apar de nicăieri, ele sunt construite…”. Păi, Domnule Director, ameninţările împotriva României sînt mult mai mari în interior, construite de aborigenii români, decît cele din afară! Iranul este o „construcţie” americană, la fel ca Valentine’s Day, în timp ce Teheranul îşi apără un drept, propaganda globală face restul, iar micul Licurici, Băsescu, devine portavocea unei aţîţări cît o ameninţare în toată regula.

–         „Iluzia unei apărări totale e o gravă eroare care se face la acest nivel…(al presei – n.n.), mediile de analiză sînt foarte slabe la noi, în domeniu”. În sfîrşit, v-aţi prins şi Domnia Voastră de cacealmaua pe care v-o trag Think Tank-urile româneşti. Mai bine mai tîrziu, decît să vă trăznească vreo rachetuţă de la Darius Persanul. Pe de altă parte, sub atenta Dumneavoastră oblăduire, funcţionează Academia Naţională de Informaţii, dar n-am văzut, atentă cum sînt, produse notabile, iar dacă ele sunt „secrete”, n-am sesizat în deciziile liderilor noştri, vreo influenţă.

–         „Cineva ar trebui să facă astfel de expertize… Vorbesc de nivelul analizelor de expertiză în România… Nu pot sta pasiv la opinii atît de uşor lansate…, noi sîntem extrem de problematici din punct de vedere al riscurilor…”  Încă o dată, mă miră că un şef de serviciu secret românesc pune astfel problema. Toată presa românească e infestată de produsele trecute, depăşite moral, ale organizaţiei Dumneavoastră, şi rezultatele sînt catastrofale: manipulare supradimensionată, efecte dezinformative aproape de zero, educaţia preventivă a populaţiei – lăsată în seama unor „supradotaţi” ca Radu Tudor… Trist, foarte trist! Daţi bani cui nu merită, asta-i una din bube. Pentru celelalte bube, aveţi consilieri avizaţi, cu remunerare după buget, mare.  

–         „Ar trebui să fim mai puţin vocali în aceste aspecte şi mai atenţi la evoluţiile internaţionale, n-avem măcar o emisiune dedicată acestor probleme. Avem un potenţial la tineri cercetători, dar impactul e nesemnificativ din cauza obsesiei ratingului…”  V-am înţeles durerea. Dar e continuarea poveştii de mai sus. Păi, de ce nu sunaţi la uşa de-alături, la colegii mossadişti, să vă ia nişte tineri să-i stileze intensiv, pe la INSS sau Debka? Ei îşi cunosc colegii iranieni mai bine şi v-aţi apropia de un anumit adevăr. Dar, pînă atunci, păcat că nu sînteţi primii care să înţeleagă faptul că „un preşedinte-jucător” este o calamitate pentru ţară.

–         „Retroactiv criticăm foarte mult, nu gîndim, nu dezbatem în proiecţie pe termen mediu şi lung… Toate astea sînt slăbiciuni care vor conta atunci cînd va fi foarte tîrziu…”  Păi, tocmai aţi făcut o proiecţie! Suferind de vechi şi nobile metehne româneşti, ca resemnarea şi defetismul, aşteptaţi „Tîrziul”, pentru că dezbaterile lipsesc. Dar, cine a lăsat în 20 de ani ca presa serioasă de la noi să devină decadentă, mondenă şi manelistă, castrînd masa de receptori tocmai de dezbaterile menite să o trezească? Acesta nu e un atac la siguranţa naţională? Sau, sînt prea panicardă… Ştiţi ceva? Nu e deloc tîrziu să schimbaţi zdravăn placa şi să renunţaţi la veleitari, la nepotism şi la incompetenţii viermi ai banului public.

Oricum, destul de „văicărită” emisiune la radio, nu-i aşa, Domnule Director?

About răsfătzika

Sunt un om obişnuit. Obişnuit să cârcotească.:)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s