Ţară de basm, plină de proşti


Peste munţi – de gunoaie, evident – peste ape – ale minunilor – peste cîmpii, drumuri nepietruite, se află o ţară. Este România, măreaţă vatră, pe care se încălzesc unii ale căror minţi s-au cam încins.
Aici, între Dunăre şi Carpaţi, în plin secol XXI, poveştile cu vrăjitoare şi atacuri magice nu numai că sînt crezute, dar ele ţin prima pagină a ziarelor, cu ele se deschid buletinele de ştiri, ce mai, toată lumea se transpune în lumea lui Aliodor Manolea&Co.
Se dezbate intens modul în care o culoare a schimbat soarta ţării. Astfel, violetul a învins roşul „comunist”, a învins, aşadar, oameni buni, libertatea! Bucuraţi-vă!
Basmul continuă, proştii sînt în număr din ce în ce mai mare. Foamea lor de senzaţional trebuie hrănită. Ei sînt viitorul, de ei trebuie avut grijă.
Babele şi femeile cu carte puţină, dar naivitate mare şi-au făcut cruce cu limba în cerul gurii şi au decretat că nu au mai văzut aşa minuni de cînd le fuseseră dezlegate cununiile.
Sătule să îşi vadă ţara umilită, sub jugul flăcării violet, cinci vrăjitoare s-au adunat în judeţul care l-a dat naţiei – mai bine se abţinea – pe cel căruia zicala „nu contează înălţimea, ci contează isteţimea” i se potriveşte. Este el, Emil Boc, bărbatul „mic la stat, mare la sfat”, care este acum în fruntea unui nou Guvern.
Vrăjitoarele au început, vineri seară, la Cluj, un ritual prin care vor să desfacă blestemul flăcării violet. Ritualul va dura nouă zile şi tot atîtea nopţi. Ele nu sunt numai din Cluj, ci şi din Buftea şi Bucureşti şi vor face descîntece pe malul Someşului, precum şi în pădurea şi cimitirul din comuna Baciu.
„Am potolit şi am îndepărtat flacăra răului şi a blestemului din Parlamentul României care a fost dat prin stol de păsări negre. Să se îndepărteze tot răul, tot farmecul din Parlament, să nu mai fie ceartă şi dezbinare şi să aibă linişte şi să aibă loc împreunarea puterii şi a forţelor”, a spus una din vrăjitoare, citată de Antena 3.
Acum înţeleg eu de ce toamna trecută cerul României era brăzdat de ciori şi păsări migratoare. Nu pentru că ar fi anunţat venirea iernii, ci pentru că aduceau blesteme. Dar ceaţa din dimineţile de toamnă? Ce-o fi ascuns?
Avem ştirile pe care le merităm. Şi conducătorii. Şi trăim aşa cum gîndim: prost.
http://www.antena3.ro/stiri/romania/cinci-vrajitoare-au-inceput-la-cluj-un-ritual-de-desfacere-a-blestemului-flacarii-violet_91472.html

Anunțuri

Despre răsfătzika

Sunt un om obişnuit. Obişnuit să cârcotească.:)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ţară de basm, plină de proşti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s