Aici, acum, în miezul intenţiei


Răsfăţaţi de şansă sîntem şi acum. Am prins o perioadă între două dictaturi şi e bine.

Cei mai mulţi habar nu au ce urmează, şi nici nu-i interesează.

Profităm de o oarecare linişte, de fapt, o acalmie.

Nu vin oameni în haine negre de piele, cu pistoale, să ne ridice şi să ne arunce după un gard de sîrmă ghimpată. Nu ni se ard cărţile, dar ne costă mult publicarea lor.

Nu ne scormonesc psihiatrii în creiere şi nu ne somează nimeni să fim „un model social”. Nimeni nu caută în aceste texte ameninţări la siguranţa statului.

E vremea „democraţiei”, o vreme în care persecuţiile îşi schimbă părul, năpîrlesc.

Trăim zile în intemperii, ne apropiem de miezul unei cărţi în care Iadul nu este un subsol insalubru, ci un bulevard în mijlocul Raiului, cu magazine în care se vinde încredere şi nisip pentru clepsidre.

Deşi cuvîntul „tranziţie” s-a depreciat şi s-a demodat – ca o mare parte din DEX, tranziţia spre ce e mai rău continuă în fiecare zi, insidios.

Acum trebuie să construim solidari, o clinică de argumente de mare randament, condusă de un administrator de liber-arbitru într-o lume atee. Acolo se vor elabora schelete de idei, ca cea care urmează.

                                      DOZATORUL DE INTENŢII

Există un tip, un profesionist, care operează la acest aparat. Într-o lume doar de intenţii vine clientul şi spune „aş vrea să…”

Condiţional optativul plictisului şi al speranţei. Iar vînzătorul expert, îmbrăcat într-o uniformă intenţional-funcţională cu 100 de buzunare, răspunde: „v-am ambalat dorinţa, aveţi la pachet şi instrucţiunile de folosire. Nu uitaţi să armaţi intenţia, după ce i-aţi montat încărcătorul de materializare. Doza o să vă ţină 10 zile dacă nu acceleraţi senzaţia. Firma nu răspunde de accidente. Vă mai aşteptăm.”

Clientul lasă banii şi pleacă mulţumit. Are în posesie o armă de fantazat cîteva zile bune. A, plus prospectul! Umplut cu imaginile virtuale şi colorate ale multor scule adiacente oricăror intenţii. Inox, sticlă, lemn, plastic şi programe în milioane de variante. Spărgătorul de intenţii, sincrofazotronul de intenţii, contraceptivul de intenţii – prezervativ de idei şi sterilet de sentimente în gamă largă, manualul luptătorului de contra-intenţii, praf de copt intenţii, cuptorul cu microintenţii…

Raţiunea acestei lumi este ca totul să rămînă intenţie.

Dacă intenţiile prind viaţă concretă, lumea lor dispare, împreună cu prosperul comerţ cu ele. La fel şi nevinovaţii, dispar treptat din istoria contemporană, greşeala este Coca Cola secolului 21, vina devine globală şi noi purtătorii ei.

About răsfătzika

Sunt un om obişnuit. Obişnuit să cârcotească.:)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s