Cine ne va reprezenta la Paris?


O dată cu numirea lui Teodor Baconschi la şefia Ministerului Afacerilor Externe, postul ocupat de el până atunci, de ambasador al României la Paris, a rămas liber.

Cine va merge în capitala modei şi a parfumurilor, a eleganţei şi misterului? Se zvoneşte că ar fi doi PD-L-işti care ar putea lăsa casă şi masă în România pentru a pleca în cele străinătăţi. Este vorba despre fostul Ministru al Tineretului şi Sportului, instituţie devenită istorie după comasarea ei cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, sub oblăduirea lui Funeriu, Sorina Plăcintă şi despre deputatul Cezar Preda, care, de ceva vreme, a intrat într-un con de umbră.

Cine sînt, însă, cei doi, ştie toată lumea. Sorina Plăcintă este cea care a declarat, cu ani în urmă, ca parte a Sorste, că „prioritatea noastră sînt oamenii”. Mai tîrziu, s-a văzut ce înţelege Plăcintă prin oamenii priviţi ca prioritate, după ce a fost acuzată că aproape a desfiinţat sindicatul de la Confecţia Râmnicu Sărat, a mutat disciplinar oamenii la Focşani şi, se spune, închidea angajaţii în secţii. Dar oamenii sînt răi…

Cezar Preda, „vocalul” din PD-L, se pare că a intrat în dizgraţia Bossului cel mare, Traian Băsescu. Să fie de vină întîlnirea dintre Preda şi blonda Udrea într-un hotel de la marginea Buzăului, faptul că deputatul, după cum mărturiseşte, nu a mai dorit să reproducă cele ce primea dimineaţa, pe mail, ci propriile păreri, e greu de spus. Cert este că acum se aude că Băselu ar vrea să îl mute la Paris, pe post de ambasador şi, astfel, Cezar Preda ar avea o influenţă tot mai redusă în partid.

Să nu uităm, însă, povestea Hecubei şi a fiului ei, Paris, care a influenţat Troia, ducînd-o la pieire…

About răsfătzika

Sunt un om obişnuit. Obişnuit să cârcotească.:)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s