Smeriţi-vă, oameni buni, clerul are nevoie de umili!


            Criza economică, nivelul tot mai scăzut de trai, dar şi de cultură, fac dintr-o categorie de oameni masă de manevră pentru clerul ortodox. Parcă nicăieri nu s-a văzut atîta îndîrjire ca la ei pentru a trimite omul cît mai jos, ca acesta să nu mai dorească decît să supravieţuiască. Dorinţele, necesităţile lui sînt limitate la baza piramidei existenţiale. Devenit un animal, dominat de instincte – foame şi frică – suprimîndu-şi orice dorinţă sau impuls de natură sexuală – pe motiv că e păcat, omul crede că a devenit plăcut lui Dumnezeu. Un Dumnezeu crud şi lacom, care doreşte să îşi vadă copiii trăind în mizerie, întuneric şi frig, trimişi, undeva, în Evul Mediu, sau, poate, în paleolitic.

Şi, totuşi, cine spune că aceasta este dorinţa Creatorului? Cine propovăduieşte o religie bazată pe smerenie confundată cu umilinţa, în care sărăcia oamenilor, frica de tot ce e nou, de cunoaştere, turnătoria – sub pretextul stupid şi neverosimil de ajutorare a aproapelui – sînt principiile de bază? În care oamenii care au cu adevărat nevoie de ajutor sînt lăsaţi să sufere, tocmai pentru a se căi? De ce să se căiască? Şi care e vina lor?
Răspunsul este simplu şi sfidează orice normă de bun simţ şi logică. În ochii popilor, semenii noştri au greşit fiindcă… nu le-au dat ascultare. Nu s-au lăsat călcaţi în picioare, nu au înghiţit, pe nemestecate, poveşti fantastice despre cum Satana ne face rău şi trebuie să îl ocolim. În ochii justiţiarilor în sutane, Satana sînt oamenii despre care pomeneam.

În timp ce „oamenii lui Dumnezeu”, plini de har şi de parale ne îndeamnă la alungarea luxului – oare îngrijirea corpului e un lux? – ei trăiesc bine din banii daţi de ceilalţi pentru iertarea păcatelor. Cu alte cuvinte, Dumnezeul acestor popi este un afacerist: plăteşti bine – ţi se iartă păcatele, devii imaculat. Partidul divinităţii are mai mulţi membri decît orice altă organizaţie lumească.

Din fericire, lucrurile nu stau aşa. În Noul Testament, Iisus spune că „mai uşor va trece o cămilă prin urechile acului decît un bogat să ajungă în Împărăţia Lui Dumnezeu”. Iar clericii care uită că important nu este să agonisească averi aici, pe pămînt, şi să facă acte de milostenie de ochii lumii şi în scopul atragerii de credincioşi, „după chipul şi asemănarea lor” ar putea avea aceeaşi soartă precum bogatul nemilostiv şi sărmanul Lazăr…

Nu am văzut nicăieri că Patriarhul Daniel a coborît în mijlocul oamenilor sărmani, veniţi din diferite colţuri ale lumii. Admir, în schimb, acţiunea Papei, din acest an, cînd a luat prînzul cu săracii, este de lăudat.  Amănunte despre asta:  http://www.catholica.ro/stiri/show.asp?id=18988

Anunțuri

Despre răsfătzika

Sunt un om obişnuit. Obişnuit să cârcotească.:)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Smeriţi-vă, oameni buni, clerul are nevoie de umili!

  1. Smarandita popii zice:

    Slabut tare articolul… Mai incearca, desi nu te da talentul afara din casa…

  2. pr. Maxim zice:

    Referitor la textul postării, aduci o critică faptului de a fi religios oficial, cu argumente de ordin sociologic, religia creştină intrând de multe ori în dezacord cu ceea ce propovăduieşte. Cine se îngrijeşte de sărmani: există stat care e garantul unor drepturi fundamentale, există fundaţii de caritate (şi corporaţiile au segmente de activitate filantropică şi bisericile, etc. ), există oameni filantropi, nu asta e problema. Suferinţa în general, dacă la asta te referi, îşi are cauza în conflictul de interese (lăcomia de exemplu este de cele mai multe ori mobilul unui conflict de interese, şi indiferenţa la fel). Deci aceste chestiuni ţin de mentalităţi. Iar noi, clericii, lucrăm la mentalităţi şi cu mentalităţi care au tendinţa din ce în ce mai acută de a submina identitatea şi valoarea omului în general, de a-l descentra de sine, de a-l face clandestin sieşi. Adică nimic nu e în faptă fără să fi fost mai întâi în minte.

    Prin perioada interbelică preoţii dădeau la predică şi sfaturi de igienă corporală. Deci nu cred că vei găsi clerici prea mulţi care să-ţi recomande să nu te speli sau îngrijeşti, ci cel mult ca activitatea de a te îngriji corporal să nu devină un exces, sau o obsesie de personalitate, să nu fie un mod de a te comunica social într-un raport „defectuos” cu ceilalţi – repet, e o recomandare. Chestiunile astea au o valoare contextuală, sunt aplicabile într-o situaţie dată, când există o persoană în cauză care vrea să scape de un viciu, nu sunt principii care vizează constant pe toţi. La fel şi cu recomandarea de a trăi retrograd, cum ai spus „cât mai jos”. Trăiesc cât mai jos din solidaritate cu cei care nu pot să trăiască mai sus. Nimeni nu te împiedică să-ţi iei o maşină de 100.000 de euro, când ai o mamă care n-are după ce bea apă (cunosc un ins deputat care e în situaţia asta), în fond acel Dumnezeu crud e de vină că i-a condus către destinul ăsta medieval. Dar ce să-i faci conştiinţei? Să trăieşti fără să ţii cont de ea? Oricine e instrumentalizabil, manipulabil; şi educaţia de acasă mă manipulează, şcoala cu cadrele ei, cultura McDonalds e un factor de manipulare, şi preţul petrolului este la fel, şi cursul leu-euro îţi face sânge rău când ai rate, etc. De fapt condiţia în care m-am născut şi-n care trăiesc mă manipulează neputincios chiar mai mult decât orice preot sau religie, pentru că sunt determiaţii ale existenţei mele.
    Fiecare categorie profesională doreşte binele breslei sale, dar e un păcat când binele pe care mi-l doresc, să vreau să se realizeaze pe răul altuia. Doctorii se roagă oare să existe bolnavi, obiectul muncii lor, poliţiştii să existe hoţi? Dar doctorii au apărut fiindcă există bolnavi, sau lumea s-a îmbolnăvit pentru că unii s-au făcut medici? Pompierii au apărut fiindcă focul distruge bunuri şi vieţi sau focul s-a înteţit fiindcă a mai terminat o promoţie de pompieri? – înţelegi analogia. Deci nimic nu are o proiecţie sociologică până nu se manifestă mai întâi ca problemă umană de fond.
    Creştinism înseamnă comuniunea oamenilor ce cred că Iisus Hristos este Dumnezeu întrupat, şi că desăvârşirea omului înseamnă comuniunea cu El, realizabilă prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui şi prin iubirea semenilor. Restul de contestaţii sunt stilistice: colivi, pomeni, acatiste, popi, cutia milei, etc. – nişte etichete peiorative date dintr-o înţelegere insuficientă sau rău intenţionată.

    Referitor la răspunsul dat Smărăndiţei: cam tot ce ne înconjoară ne depăşeşte înţelegerea de la un anumit punct căci şi logica are limite, complexitatea e limita ei. Universul logic (specific conştiinţei, desigur) este mult mai restrâns decât cel intuitiv, iar legile logicii au la bază credinţe preacceptate privitoare la structura lumii înconjurătoare, adică credinţa că… iar aici fiecare crede ce vrea. Înţelegerea, când nu înseamnă o realitate fenomenală omologabilă logic, înseamnă acceptarea ca atare a acelei realităţi date, adică credinţa că…etc. Poate ai vrut să dai un răspuns urii din textul Smărăndiţei :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s