La un parastas de pomină al presei româneşti (3)


 Chirurgia plastică a hîrtiei de ziar

 Aspectele căderii au puţini cronicari. Am pomenit de doi dintre ei, specializaţi în mînuitul bisturiului printre tumorile din presă: Jean-François Revel (JFR) şi Radu Paraschivescu (RP). Iată cîteva citate din fişele lor clinice, cataplasme pe cadavrul colorat al presei româneşti: „La fel cum un om politic îşi pierde dreptul de a se mai revendica de la democraţie într-o ţară care îşi falsifică alegerile, la fel şi-l pierde ziaristul într-un sistem care falsifică informaţia” (JFR, Cunoaşterea inutilă, 1988, idem şi urm.). Rezultă că „puterea celei de-a patra puteri nu militează întotdeauna pentru adevăr”. Ei bine, la noi ea nu mai militează deloc, chiar dacă zeci de facultăţi de jurnalism scot anual carne de tun pentru presa descrisă mai sus. „Puterea se teme de presă nu atît pentru că ce spune ea este adevărat, ci fiindcă presa modelează opinia publică, indiferent dacă o face prin adevăr sau minciună” (JFR). Or, România este exemplul european ideal de manipulare prin presă, conservarea întregii puteri neocomuniste pe pilonii neosecurităţii s-a făcut cu această tehnică de bază. Cuvintele noi în 1990, „pluralism”, „independenţă”, „competenţă”, „credibilitate” şi altele ce definesc presa de calitate au fost spulberate şi aduse în derizoriu de uriaşul efort manipulativ tipărit/vizual, efort ce continuă cu succes şi astăzi. Pe de altă parte, „niciodată ziariştii nu-şi vor aplica lor înşişi criteriile aplicate celorlalţi” (JFR). Pocăinţa nefiind o calitate a presei, înţelegem de ce Mircea Badea este atît de urît şi de hulit de confraţi: crima lui constă în atacarea presei din interiorul ei. Căci „presa este singura meserie fără un statut deontologic clar delimitat. Departe de a fi o antiteză a puterii, ea este mai degrabă o copie a acesteia. Ea este copilul din flori al anarhiei şi absolutismului, acea „putere adulteră” de care vorbeşte Lamartine, sălbatică imitaţie a puterilor deţinute de stăpînii pămîntului” (JFR). Nici şcoli de presă de prestigiu nu avem, cele care sunt au mari carenţe în a preda discernămîntul necesar. Unul ca Vlad Ionescu deschide recent o şcoală de Televiziune unde, conform lui Radu Paraschivescu, n-ar trebui să lipsească studiul modelelor: „cursanţii ar evita capcanele pe care li le întind suficienţa, conştiinţa puterii, comanda ideologică şi trufia. Asta în condiţiile în care – toată lumea e de acord – rinocerizarea se extinde, reflexul tabloid devine principiu de funcţionare, iar bunul simţ şi onoarea sînt materii care nu se predau de la catredă” (RP). Dar nu se întîmplă astfel. Dacă înainte de decembrie 1989, ironia şi gluma românească erau la ele acasă în ciuda dictaturii, astăzi am devenit o ţară morocănoasă, în care nici „Divertis” nu mai ştie glumi cu adevărat. Ultimul mare glumeţ romîn se numea Toma şi a murit la cutremurul din ’77. Rîsul naţional trebuie, practic, reinventat! Şi nu cu actuala presă şi nu cu divertismentul de cel mai prost gust se va face asta. Doar aşa vom părăsi stadiul de popor vaccinat contra realităţii.

About răsfătzika

Sunt un om obişnuit. Obişnuit să cârcotească.:)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s