La un parastas de pomină al presei româneşti (1)


  Chirurgia plastică a hîrtiei de ziar

Pînă în 1989, sistemul politic a transformat televiziunea în două ore de omagii pe zi şi televizorul, în tembelizor – un aparat electronic de tembelizat în masă. După 1990, tembelizarea, în loc să dispară, a devenit politică de stat, adică, un efort desfăşurat la scara întregii ţări. Deculturalizarea şi abrutizarea mentală, intelectuală şi educativă s-a prelins dinspre ministerele palatului „Victoria” (nefericit nume pentru o sursă de cădere) pînă spre ultimele clase ale şcolilor de cătun. Că de la cap se-mpute peştele, respectiv, de la minister se strică educaţia, e deja, un loc comun. Iar sculele cu care, de 20 de ani, se deteriorează intelectul românesc sunt presa scrisă şi audio-vizualul. Televiziunile, adică. Vorbim de pervertirea unui popor întreg, după ce pervertirea tineretului său aproape că a reuşit.

 De la „Aţi minţit poporul, cu televizorul!”, la „Ba, teveul nostru e mai prost!”

 În cele ce urmează, fac apel la cîteva sinteze recente şi la două Călăuze, Stalkeri specializaţi în diagnosticele Căderii: Jean François Revel şi Radu Paraschivescu.

În Europa, presa se mişcă natural, tranzacţiile curg, regrupări de interese foarte interesante au loc anual, iar din 2007, forţe eruptive americane vin cu bani şi expertiză (vezi studii InterMedios Europe). Nu şi la noi, România fiind în domeniu, nu o Periferie ci o pată albă („Hic sunt Leones”).

La noi, decăderea presei scrise şi a televiziunilor se petrece la vedere, în paralel cu decăderea actului educaţional. De parcă cineva aranjează cu mîna profilul unui tineret tot mai debusolat şi rupt de realitate.

Dacă mai demult vorbeam de presa de la noi ca de o marfă proastă în ambalaj strălucitor, acum vorbim de o marfă inexistentă în ambalaj infect. Presa aceasta se adresează unor grupuri umane deja prostite îndeajuns, în timp ce tineretul fuge de lectură ca dracul de tămîie. Compensarea vine de la tabloide, unde fotografiile nu trebuie citite ci doar văzute, ducînd la vibrarea uşoară a unor instincte primare. Astfel că, expresia „chirurgie plastică” din titlu nu e întîmplătoare: zeci de redacţii sunt astăzi siliconate la propriu, adăpostind generoase demoazele-jurnaliste, experte în multe domenii, dar mai ales, în prezentarea vremii, paparude meteo de TV şi tabloide. Delirul a cuprins liceenele, multe dorind cu o patimă de nestăpînit să devină „prezentatoare de vreme”. Ziariste, adică.

 Mulţi vorbesc de „mogulizare”, crezînd că asta e cauza relelor din presa noastră, că aşa vor „răii şi urîţii ăştia” şi forţele dindărătul lor, partidele politice. Succesiune de erori. Moguli au fost şi vor fi, la fel ca şi ziare foarte bune în ograda multora dintre ei. Dar nu la noi în ţară.

Ziarele de veche tradiţie sînt diluate pînă la consistenţa apei chioare. Un exemplu bun e cel al României Libere – va fi un exemplu de manual de presă! – care, sub ultima oblăduire, a lui D. C. Turturică, nici forţă nu mai are, nici iarba nu-i creşte. Ziarul port-drapel al anticomunismului românesc, i-a scos atît de tare din minţi pe neosecuriştii care conduc România, încît aceştia vor să-i piardă numele şi amintirea. Şi vor reuşi cu sluga-cyborg, Turturică, mission accomplished.

La Adevărul, altă istorie, mai mascată şi mai edulcorată, au pus în aplicare politica „fără de politică”, cu fetiţe consacrate care cer să nu se facă desene animate cu figuri odioase politic… Ipocrizie de manageri de presă în curtea lui Patriciu, cel care l-a dezamăgit pe vajnicul Băsescu pînă la lacrimi. Asta, în timp ce, da, el, Băsescu crede în OTV, televiziunea poporul, această „Europă Liberă” rămasă în stadiu de lepră informatică de nevindecat.

Deci, e uşor să tîmpeşti poporul cu experţi-lideri de opinie, e plină ţara de Turturici, Cartieni, Ciocăzeni, Turceşti, Nistoreşti, Nahoi, Buşcoi, MirceaMarieni, Ghibuţeni, Măruţe, şi lista se prelinge în redacţiile de capitale judeţene. Ei le ştiu pe toate, ei simt pulsul ţugulanului pe care tot ei îl dezinformează cu profesionalism.

Vorba lui R. Paraschivescu. „comerţul cu himere e rentabil”, iar „reformele nu pornesc din suspine”.

About răsfătzika

Sunt un om obişnuit. Obişnuit să cârcotească.:)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s