E o foame în lume, după Curriculum Vitae, CV-uri ce sînt doar oglinzi deformante, ele ne arată cum ar dori să fie omul, nu cum este cel real.
Aşa se face că, tăcînd, spun mai multe despre mine.
Cartea vorbeşte, acesta este rostul ei.
Omul mai este suma lecturilor, călătorii mirifice în gîndurile altora. Aşa se face că, de-a lungul acestei cărţi ce cuprinde artefacte din cuvinte, am folosit mai multe citate din timpuri diferite. Nu am făcut aceasta ca pe o expunere eruditivă, ci ca o dovadă a existenţei fireşti a punţilor spirituale, eu-ri despărţite de timp, dar nu şi de identitatea şi continuitatea trăirilor.
În fond, acesta este destinul culturii, blestemul pozitiv al continuităţii. Consanguinitatea simţirii ideatice nu este o himeră, ea este o realitate de dincolo de Poezie.
Da, sînt înrudit cu Carlos Castañeda, sînt văr primar cu Lawrence Durrell, sînt strănepot al Bhagavat Gitei şi, carpatic fiind, simt precolumbian.
Nu am indicat sursele citatelor, n-au decît să le identifice habotnicii lecturii, eu am făcut-o deja şi, Doamne!, ce bine e să simţi identificarea atemporală a gustului lui déjà-vu…
Vîrsta? Convenabilă pe Pămînt.
Pasiuni? Femeia, Zborul şi Cartea.
Locuri? Munţii.
Culorile? Toate, şi azurul irosit de Dumnezeu.
Muzica? Un John Lennon găzduit în Let it be…
Autori? Hermann Hesse şi toţi Lupii de stepă.
Călătorii? Mi-e inima împărţită între malurile Nistrului şi străzile Londrei.
Rostul? Căutarea.
Gastronomia? Cînd iubeşti, condimentele te caută miraculos.
Steaua? Sălăşluiesc în cea de-a 13-a Zodie.
Cam aceasta este biografia metafizică a persoanei perisabile: atunci cînd ai de luat hotărîri la vîrsta la care Mersul Trenurilor e o carte captivantă, judecă cu creierul munţilor, nu cu genunea dintre ele.
răsfătzika
